Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Diseară, „În ţara minunilor” (TVR 2) se poartă duetele

de Redactia Tvmania

Ediţia de astăzi, 7 noiembrie, a emisiunii „În Ţara Minunilor” aduce de la ora 20.10, la TVR 2, duete muzicale cu artişti cunoscuţi, dar şi câteva poveşti inedite – un tânăr care a făcut din mersul pe bicicletă un business şi un poliţist pasionat de zbor care se foloseşte de această pasiune pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

Pentru cei care credeau că trupa HI-Q cântă doar pop şi rock, ediţia de astăzi va fi o surpriză. Dana şi Florin vor cânta reggae şi hip-hop alături de câţiva dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului.

Nicole Cherry, tânăra artistă de numai 14 ani care a urcat în topuri cu această piesă, va cânta în duet cu Dana Nălbaru piesa „Memories”.

Unul dintre invitaţii acestei ediţii este Ariel Constantinof, un tânăr care şi-a transformat pasiunea pentru biciclete într-un business „pe două roţi” – curierat pe bicicletă. În acelaşi timp, Ariel a iniţiat şi proiectul unui site motivaţional pentru tineri.

Tot în această ediţie a emisiunii, veţi afla povestea lui Marian Cojocaru, căruia i se spune „Poliţistul zburător”, pentru că a transformat un teren din Comana într-un aerodrom.

Şi Florin plănuieşte pentru această ediţie un featuring cu un coleg de breaslă – Cosmin de la Cassa Loco, o piesă care are ca temă istoria hip-hop-ului românesc.

Doi artişti din alte două trupe de notorietate – Cosmin Tudoran (de la Cassa Loco) şi Gabriel Maga (de la Vunk) vor cânta împreună piesa „Copilul din mine”.

Vine în platoul emisiunii şi Cabron, cu o piesă care a escaladat topurile de radio – „Frunzele şi iarba”.

Călin de la Times New Roman revine în această ediţie a emisiunii alături de un alt membru al echipei de la timesnewroman.ro – Ionuţ, pentru a comenta alte ştiri amuzante.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te