Homepage  / Seriale / Seriale americane

Disney+ pregătește un serial derivat din „Black Panther”, cu actrița Danai Gurira în rolul principal

Disney+ pregătește un serial derivat din „Black Panther”, cu actrița Danai Gurira în rolul principal

de Redactia Tvmania

Danai Gurira - care a interpretat rolul Okoye în aplaudatul „Pantera Neagră”, „Black Panther” (2018) - va fi protagonista unui serial derivat din saga Marvel, pentru Disney+.

După ce s-a remarcat în serialul „The Walking Dead”, actrița Danai Gurira s-a mutat cu arme și bagaje la Marvel. După primul rol, cel din primul „Pantera Neagră”, va fi prezentă și în „Black Panther 2”, care este deocamdată în stadiul de preproduție și e programat să aibă premiera în 2022. Iar acum a fost anunțat și un spin-off al seriei de filme, care are titlul provizoriu „Untitled Wakanda Project”, în care Danai Gurira își va relua rolul Okoye, șef al forțelor armate din Wakanda. Producția este pentru Disney+, care nu a făcut deocamdată niciun anunț oficial, dar știrea a fost aflată de Hollywood Reporter. Aceeași sursă mai anunță și că Ryan Coogler se va ocupa de proiect.

Okoye, persoanul interpretat de Danai Gurira, a mai apărut în „Avengers: Endgame” și „Avengers: Infinity War”.

Despre ce va fi vorba în „Black Panther 2”?

După succesul uriaș al primului film „Pantera Neagră” și dispariția tragică și șocantă a actorului Chadwick Boseman (1976 – 2020), care deținea rolul titular, producătorii au strâns rândurile, creierele și au regândit continuarea. Conform sinopsisului oficial, „Black Panther: Wakanda Forever”, a cărui premieră e așteptată în 2022, „va continua să exploreze incredibila lume din Wakanda și personajele sale cu care am făcut cunoștință în filmul din 2018”, aflăm de pe IMDb.

În același timp, Kevin Feige, șeful de la Marvel Studios, a confirmat într-un interviu pentru Deadline că personajul interpretat de Chadwick Boseman nu va fi interpretat de un alt actor și nici nu va apărea refăcut digital:

Wakanda este un loc în care putem explora alte personaje și diferite subculturi. Acesta a fost dintotdeauna obiectivul principal al acestei urmări. Nu va fi Chadwick și nici T’Challa. Ryan Coogler muncește la scenariu, cu tot respectul, dragostea și inteligența pe care le are. Întotdeauna am vrut să aprofundăm mitologia Wakanda. Și trebuie să onorăm și să respectăm lecția pe care am învățat-o pe la Chadwick”.

Sursa foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton