Homepage  / Articole

Distractis face „muncă vietnameză” la TVR 1

Distractis face „muncă vietnameză” la TVR 1

de Redactia Tvmania

După doar un sezon la postul naţional, trupa Distractis are emoţii: dacă va rămâne sau nu la postul public va afla marţi, 28 februarie, când se întruneşte Consiliul de Administraţie al TVR, cu drept de decizie. În ce condiţii vor rămâne foştii divertişi să facă în continuare emisiune la postul public au dezvăluit chiar ei în TVmania care apare pe piaţă luni, 20 februarie.

După cum a aflat TVmania, condiţiile precare din TVR i-a pus pe membrii trupei Distractis în situaţia de a negocia o emisiune de două ori mai lungă, pe aceiaşi bani.

„Am pregătit dublarea formatului, nu pentru că ne-am fi dorit, dar se doreşte o emisiune de circa 50 de minute. Din păcate, nu există şi fondurile necesare. Asta se va solda cu un lucru dublu şi cu o înjumătăţire a veniturilor”, spune Doru Antonesi, iar Silviu Petcu îl completează: „Surprize la stat sunt întotdeauna, dar noi suntem convinşi că vom merge mai departe.”

În fapt, Distractişii sunt aproape siguri că vor rămâne la TVR, iar Cristi Greţcu tratează dificultăţile în stilul caracteristic, plin de umor (amar): „Eu nu ştiu, probabil că se va face emisiunea, dar am ajuns în nişte condiţii de muncă sinistre, ciudate. O muncă vietnameză, plătită chinezeşte!”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton