Homepage  / Seriale

Diva va difuza, în premieră, de astăzi, sezonul 5 din „Haven”

Diva va difuza, în premieră, de astăzi, sezonul 5 din „Haven”

de Redactia Tvmania

Sezonul 5 din „Haven”, care începe, în premieră la Diva, cu două episoade difuzate luni, 20 aprilie, de la ora 21:00, reia povestea din serial imediat după evenimentele furtunoase ale finalului seriei a patra, în care Nathan Wuornos (Lucas Bryant), Duke Crocker (Eric Balfour) şi Audrey Parker (Emily Rose) reuşesc, în sfârşit, să-l scoată pe distructivul William (Colin Ferguson) din vieţile lor.

Haven_5_resjpg

În debutul sezonului 5, farul din localitate de prăbuşeşte în ocean, iar locuitorii cred că este vorba despre un nou dezastru natural; asta pentru că nu ştiu că Audrey/Mara şi echipa ei au cauzat implozia. Și pentru că am pomenit-o pe Mara… din nefericire, ultima dată când am văzut-o pe Audrey nu era în apele ei. După ce l-a trimis pe fostul ei iubit supranatural, William, în altă dimensiune, a redevenit Mara, asumându-şi astfel personalitatea originală.

În prezent, toată lumea care se afla în far în momentul prăbuşirii ajunge în diverse locuri din Haven. Când o găseşte pe Audrey, bucuria lui Nathan nu durează mult: se pare că Mara se preface a fi Audrey pentru a o găsi pe Jennifer şi a redeschide portalul prin care a dispărut William.

În noul sezon, Dwight Hendrickson (Adam Copeland) reprezintă în continuare braţul lung al legii în Haven, în postul de Şef al Poliţiei. Laura Mennell (din Alphas, The Watchmen) se alătură distribuţiei, în rolul Dr. Charlotte Cross, un epidemiolog genial şi atrăgător de la Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor care se teme că oraşul Haven va cădea victimă unei epidemii virale mortale. De asemenea, William Shatner se alătură distribuției serialului în acest sezon.

Haven sezonul 5

Orașul Haven, Maine are propriile secrete. Când ajunge în orășelul de pe malul mării pentru a rezolva un caz, agentul FBI Audrey Parker (Emily Rose) se trezește prinsă într-o lume pitorească și diferită, cu locuitori ospitalieri. Dar minunatul oraș de coastă ascunde un trecut tulburător, care amenință să scape de sub control, iar Audrey se hotărăște să părăsească FBI-ul și să rămână acolo pentru a investiga o serie de cazuri supranaturale.

Curând, Audrey află că mulți oameni din Haven au fost „blestemați” cu numeroase suferințe supranaturale, numite „necazuri” în înțelepciunea populară din Haven, iar ea este singura care poate să le fie de ajutor. Audrey se alătură Departamentului de Poliție din Haven, unde îl are ca partener pe Nathan Wuornos (Lucas Bryant). Ea începe să realizeze că soarta, nu norocol, este cea care a adus-o acolo.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton