Homepage  / Seriale americane

Rosario Dawson strălucește în miniseria HBO Max: „DMZ – Zona demilitarizată”, un thriller distopic intens

Rosario Dawson strălucește în miniseria HBO Max: „DMZ – Zona demilitarizată”, un thriller distopic intens

de Andreea Hentea,

Intrată recent pe HBO Max, miniseria „DMZ - Zona demilitarizată” ne propune o lume distopică, în care politicieni avizi de putere își delimitează sălbatic zonele de influență, în timp ce le promit maselor libertate și o lume mai bună.

Povestea este plasată în viitorul apropiat, după un război civil care a divizat America. Despărțită de fiul ei adolescent în timpul unei acțiuni de evacuare a populației, Alma Ortego (Rosario Dawson), o doctoriță curajoasă aflată în zona controlată de armată, se întoarce, după opt ani, în fostul Manhattan, devenit acum „DMZ, zona demilitarizată”. Acesta este, de fapt, un teritoriu disputat de liderii unor bande rivale, unde arma, pumnul și agresivitatea dictează regulile momentului.

https://www.youtube.com/watch?v=aDsrZk9yxwk

În umbra rivalității dintre găști

Alma se trezește în teritoriul ostil din DMZ, profitând de inițiativa unei grupări rebele din zona militarizată în care trăise în cei opt ani. Avertizată de asistenta Rose (Mamie Gummer), care se luptă să facă față asaltului zilnic de răniți în singura clinică rămasă în picioare în zonă, Alma realizează că poate fi lichidată la fiecare pas, mai ales că în zonă acționează invizibilul Skel (Freddy Miyares), un lichidator extrem de eficient, care își înscrie numele victimelor pe ziduri.

Căutându-și fiul cu disperare, ea ajunge să-l întâlnească pe arogantul Parco Delgado (Benjamin Bratt), liderul interlopilor din DMZ, un ins populist, îmbătat de propria impertinență, care le promite oamenilor fripturi și bere artizanală contra supunerii și a votului lor.

Numai că întâlnirea îi declanșează Almei amintiri dureroase din viața pe care o avusese înainte de exilul forțat. Alma pătrunde, de asemenea, în ceainăria din Chinatown din care Wilson Lin (Hoon Lee), marele rival al lui Parco și o veche cunoștință de-a Almei, își conduce propriile afaceri dubioase și își exercită influența malefică asupra DMZ.

Libertate și apă potabilă

Pe parcurs, Alma face cunoștință cu orfanul Odi (Jordan Preston Carter), care rătăcește împreună cu prietena lui, Nico (Venus Ariel), printre ruinele orașului, reușind să localizeze mai toate amenințările din zonă, cu acoliții celor doi lideri ai grupărilor rivale, dar și cu enigmatica Oona (Nora Dunn), un personaj cheie care se pretinde neutru, dar care are o putere uriașă asupra tuturor, fiindcă a monopolizat toată apa potabilă din zonă.

Cum nimic din ce se așteptase Alma să descopere nu funcționează previzibil, ea se hotărăște să rămână, în ciuda avertismentelor primite de la soldații din zona de unde fugise, că nu va supraviețui nici măcar 24 de ore în DMZ.

Hotărâtă să intervină în destinul oamenilor de aici, aflați la cheremul unor conducători însetați de aur și putere, care exploatează nemilos prejudecățile și ignoranța alegătorilor pentru a câștiga un vot, ea se aliază cu Oona în ziua alegerilor și devine revoluționara Zee.

Abia din acest moment, taberele fiind delimitate, începe un conflict nemilos, în care trecutul și legăturile sale indestructibile se amestecă puternic și decisiv.

Cine însuflețește povestea

Cu o distribuție expresivă, un tempo nervos al acțiunii și o scenografie impresionantă, care include hale părăsite, străzi devastate, clădiri pustiite, mașini incendiate și cartiere generale păzite de gărzi fioroase, în care se ascund liderii momentului, „DMZ – Zona demilitarizată” reprezintă o poveste captivantă încă de la început, în ciuda unor linii narative lipsite, în mare parte, de subtilitate și a unor inadvertențe destul de frecvente.

Creată de scenaristul și producătorul nominalizat la Emmy Roberto Patino („Sons of Anarchy”, „Westworld”) și regizat de Ava DuVernay („When They See Us”), care este și producător executiv, miniseria de față aduce încă o dată în discuție, la fel ca recent lansatul „Station Eleven” (disponibil tot pe HBO Max), dar cu o altă dinamică și recuzită, problema supraviețuirii într-un viitor tot mai violent și intolerant, guvernat de cruzime și lăcomie.

Rosario Dawson își recapătă aici mult din energia și charisma pe care le-a demonstrat cu excelenta interpretare a lui Gail din „Sin City” (2005).

În plus, coafura ei formată din codițe împletite ne-o evocă pe Ahsoka Tano, mult mai recenta sa eroină din „The Mandalorian” (2019), pe care Rosario Dawson o va juca și în miniseria „Ahsoka”, un spin-off derivat din „The Mandalorian”, care se află în pre-producție.

Benjamin Bratt („Miss Congeniality”, „Doctor Strange”, „Modern Family”) reușește un convingător Parco Delgado, un personaj îndoielnic, caracterizat de vanitate și obrăznicie, iar Hoon Lee întruchipează un enigmatic Wilson Lin, în firea căruia cruzimea se îmbină cu șiretenia.

Energici și emoționanți, tinerii Freddy Miyares, Sydney Park și Jordan Preston Carter aduc binevenite doze de prospețime acestei povești despre un viitor plin de prevestiri sinistre.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton