Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale americane

Doctorul cel bun, sezonul 6, începe în curând la AXN. Tot ce trebuie să știi

de Ioana Maria,

După ce a fost în topul audiențelor Netflix, cu primele 4 sezoane, Doctorul cel bun”, o dramă medicală un pic atipică, revine în exclusivitate la AXN cu un nou sezon. Iată de când.

Cel mai nou sezon din “Doctorul cel bun”, una dintre cele mai populare drame medicale din întreaga lume, are premiera pe 9 martie, la AXN și va fi difuzat în fiecare joi seara, de la ora 21.00. 

Serialul “Doctorul cel bun” (The Good Doctor), cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, Charlie&The Chocolate Factory) în rolul principal, urmărește povestea emoționantă a lui Shaun Murphy, un tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California.  

Pe parcursul primelor cinci sezoane, telespectatorii au putut urmări modul în care Shaun a evoluat și s-a transformat, atât pe plan profesional, dar mai ales la nivel personal. Mai mult, relația dintre Shaun și Lea pare că se află în sfârșit într-un echilibru, după nenumăratele încercări la care a fost supusă și cei doi reușesc să se căsătorească, avându-i alături pe cei dragi.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Însă, în debutul sezonului șase, totul se schimbă brusc când un atac violent asupra unora dintre medicii de la spitalul St. Bonaventure întrerupe brusc petrecerea de nuntă. Shaun se vede nevoit să se confrunte cu emoții puternice atunci când viața unor prieteni și colegi apropiați este pusă în pericol. Această traumă îl va afecta în mai multe moduri decât ne-am aștepta, iar repercursiunile le vom putea descoperi pe parcursul episoadelor. 

Totodată, noul sezon îl găsește pe Shaun într-o nouă postură, cea de medic chirurg, cu drepturi depline, dar și noi responsabilități. Toate acestea vor avea un impact asupra vieții de cuplu recent căsătorit, iar Doctorul cel bun și Lea vor trebui să învețe să navigheze împreună acest nou capitol. 

Schimbările nu ocolesc nici spitalul și nici medicii sau asistentele, care vor avea de gestionat provocări la nivel interpersonal, dar și emoțional.

Hill Harper (Dr. Marcus Andrews), Richard Schiff (Dr. Aaron Glassman), Paige Spara (Lea Dilallo), Will Yun Lee (Dr. Alex Park), Fiona Gubelman (Dr. Morgan Reznick) și Christina Chang (Dr. Audrey Lim) își reiau rolurile în noul sezon. 

Serialul este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios, cu David Shore (House) scenarist și producător executiv. Daniel Dae Kim (actorul din Lost și Hawaii Five-0), Erin Gunn, David Kim și Sebastian Lee sunt și ei producători executivi. 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te