Homepage  / Știri

Docu-seria „I am Cait” începe, în premieră, la postul E!, pe 2 august

Docu-seria „I am Cait” începe, în premieră, la postul E!, pe 2 august

de Redactia Tvmania

Iată prima fotografie oficială cu Caitlyn Jenner în calitate de protagonistă a docu-seriei „I Am Cait”, care are premiera la E! pe 2 august, la ora 21:00.

I Am Cait

Vedeta în vârstă de 65 de ani apare într-o elegantă rochie neagră, lungă, având spatele acoperit cu dantelă.

De la momentul în care a dezvăluit, în fața a 19 milioane de privitori, că este transgender, Caitlyn Jenner a declarat, nu de puține ori, faptul că se simte în sfârșit liberă, se simte ea însăși.

Fosta medaliată olimpică a povestit în ediția din luna iulie a revistei Vanity Fair: Este un sentiment minunat să pot să mă trezesc dimineața și să fiu eu însămi, să mă pot îmbrăca, să fiu gata să ies pe ușă ca o persoană normală. Până acum, nu am putut să fac asta. Am fost confuză. Ca și cum aș fi avut o jumătate din șifonier plină cu haine masculine și o jumătate cu haine pentru femei. Mă simt ca și cum aș fi făcut curățenie în dulap și am scăpat de toate hainele masculine!

În ceea ce privește valul de critici inevitabil pe care îl are de înfruntat o dată cu filmările pentru I Am Cait, Jenner spune: „Nu o fac pentru bani. O fac ca să mă ajut pe mine, să îmi ajut sufletul și să îi ajut și pe alții. Dacă din asta ies și bani, cu atât mai bine, am și eu împrumuturi pentru casă și cheltuieli. Dar nu o să caut să mă justific niciodată pentru asta. Da, poate că e un business… dar nu te apuci să îți schimbi sexul pentru un show de televiziune!”.

 Te-ar putea interesa și:

Viața lui Bruce Jenner va deveni subiect de reality-show

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton