Homepage  / Articole

Dr. House și Anatomia lui Grey revin la TVR 1

Dr. House și Anatomia lui Grey revin la TVR 1

de Redactia Tvmania

În luna mai, televiziunea publică le face un cadou fanilor celor două seriale cu medici, „Anatomia lui Grey” și „Dr. House”.  Marți, 1 mai, de la ora 21.00, echipa de doctori de la Seattle Grace revine pe micile ecrane în sezonul șapte al seriei. A doua zi, miercuri, 2 mai, tot de la ora 21.00, Gregory House rezolvă cazuri incredibil de dificile în sezonul 5 al serialului „Dr. House”.

În primul episod din sezonul șapte, personalul medical din „Anatomia lui Grey” încearcă să îşi revină psihic şi emoţional în urma unui incident armat. Derek decide să demisioneze ca şef şi să revină la chirurgie, iar şeful Webber este din nou directorul spitalului. Între timp, Cristina este emoţionată că se mărită.

Noi cazuri pentru doctorul știe-tot

Primele două episoade din „Dr. House”, sezonul cinci, îi aduc lui House noi pacienți. În debutul sezonului, el trebuie să trateze o femeie a cărei stare de sănătate precară ar putea fi cauzată de programul de lucru istovitor și de șeful său exigent. Tot atunci, în urma morții lui Amber și după o absență de câteva luni din spital, dr. Wilson decide să plece din echipă.

În episodul doi din „Dr. House”, difuzat în aceeași zi la TVR 1, Apple, o profesoară de matematică, care a fost supusă unui transplat de cornee, e afectată de celulele canceroase pe care le-a primit o dată cu aceasta. House angajează un detectiv particular pentru a-l spiona pe Wilson. Acesta se întâlneşte cu Cuddy şi Cameron.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton