Homepage  / Televiziune

Dr. Wargha Enayati ia pulsul banilor în „Imperiul Leilor” 2022

Dr. Wargha Enayati ia pulsul banilor în „Imperiul Leilor” 2022

de Cătălina Matei,

Proaspăt intrat în echipa Leilor care investesc în emisiunea de la Pro TV, medicul cardiolog  Wargha Enayati știe foarte bine în ce afaceri își dorește să intre. Fondatorul uneia dintre cele mai mari rețele private de sănătate din România, dr. Enayati și-a câștigat primii bani când avea 19 ani. Cum a reușit? Și care este „pulsul” banilor în acest moment? Iată ce am aflat...

Primul sezon alături de Lei. Ce fel de business-uri vă aşteptaţi să descoperiţi?

Nu este prima dată când am fost rugat să intru în „Imperiul Leilor” şi până acum am tot refuzat pentru am considerat că este un efort enorm de timp pentru mine. Anul acesta însă am simţit că aşa cum evoluează societatea în general şi ca impact al pandemiei asupra fiecăruia dintre noi, e momentul să îmi pot exprima mai clar  părerea legată de impactul social şi spiritual pe care trebuie să îl aibă business-urile în România. Vreau să arăt ca business nu e business dacă partea morală şi etica nu prevalează peste orice. Am simţit ca anul acesta e nevoie să reamintesc oamenilor valori uitate şi să arăt că se poate face 

Care este cel mai valoros sfat pe care v-aţi fi dorit să-l primiţi înainte să intraţi în afaceri?

Nu ştiu ce aş fi dorit dar cel mai valoros sfat l-am primit de la tata şi fratele meu: Wargha încearcă să fii cât mai corect şi să faci business fără şmecherii pentru că ele se vor întoarce la tine ca un bumerang. Un alt sfat a fost să am încredere 100% în alianţele mele chiar dacă sunt momente când acţionează în dezavantajul meu. Cred că această încredere avută în proiectele mele, în oamenii cu care am lucrat, cu partenerii mei a fost şi este cel mai mare capital de succes al meu.

Cum arată, din perspectiva dvs., un top 3 domenii de business profitabile în acest an?

Cu siguranţă nu zona medicală. În ultimii doi ani dezvoltarea în zona medicală a vizat doar investiţiile legate de pandemie şi succesul, profiturile s-au scos din teste covid şi laboratoare. Laboratoarele şi clincile cu laboratoare au făcut profituri de neimaginat dar asta nu înseamnă investiţie în domeniul medical. Altă zonă profitabilă, însă pe termen scurt, este cea Imobiliara, însă acolo riscurile sunt mari şi simt că este un balon care va exploda în curând. Ca regulă generală, orice business e sigur şi de investit dacă are succes în perioade de criză: Bunurile de lux pentru că bogaţii devin tot mai bogaţi.

La ce vârstă ați câștigat primii bani? Și pe ce i-ați cheltuit?

Primii bani adevăraţi câştigaţi au fost la 26-27 de ani prin închirierea unor apartamente sau case,  renovarea şi vânzarea lor. Am avut alte tentative chiar şi să deschid o fabrică marmură. Nu era prima dată când încercam să produc bani, să fac profit. În Germania, când aveam 19 ani, am vândut aparate foto și câștigam 800 de mărci/lună. În România am intuit că tranzacțiile cu locuințe ar fi  profitabile și am avut dreptate: doi ani mă târziu, primul nostru apartament valora de 5 ori mai mult. În 1995, din pur entuziasm tineresc am deschis cabinetul de cardiologie pe care, după 20 de ani, l-am vândut ca Reţeaua Privată Regina Maria.

În ce nu aţi investi niciodată şi de ce?

N-aş investi niciodată în droguri, alcool, ţigări, jocuri de noroc, articole de lux, şi orice care aduce numai distracţie şi nu are o funcţie de educaţie şi care nu are impact social.

Filmările pentru show-ul de la Pro TV sunt în plină desfăşurare, dar ce v-a surprins cel mai tare, până acum, la „Imperiul Leilor”?

În primul rând interesul oamenilor pentru ceea ce le spunem noi, leii! Unii vin numai pentru sfaturile pe care le dăm, pentru analiza noastră la rece, pentru modelele noastre de business. M-a surprins inspiraţia pe care o obţin din discuţia cu noi şi cel mai mult că au fost situaţii în care sunt convins că au plecat acasă gândindu-se la impactul lor asupra societăţii. Iar pentru mine, asta e mare lucru. Dacă oamenii înţeleg că un business nu poate fi trăit fără principii, fără etică, fără morală, fără să iei în calcul impactul asupra societăţii, atunci obiectivul meu este atins.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton