”Dovada de necontestat a recunoașterii. Poate să facă orice își pune în minte”, a spus Pavel Bartoș aseară, la finalul unui moment care a lăsat toți oamenii din sală în picioare. Dar așa s-ar putea sintetiza modul în care ar trebui să gândească fiecare concurent care pleacă acasă cu aprecierea juraților, cu aplauzele spectatorilor și cu gândul că a demonstrat că este pe drumul corect în viață, în urma unei munci încărcate de provocări.
”Prin numărul meu vreau să arăt lupta de a ieși din tipare. În seara aceasta îmi trăiesc visul”, a spus o concurentă de doar 13 ani înainte de a păși pe scenă. Taheira Sașa este cea care l-a făcut pe Dragoș Bucur să apese pentru a doua oară în acest sezon butonul auriu și care s-a calificat direct în semifinale, în urma unui moment incredibil.
Pasionată de circ, susținută de întreaga familie și dornică să scrie istorie, puștoaica a arătat că nu există imposibilul. ”Este un moment inspirațional”, i-a spus Bobo, iar Dragoș a ținut să sublinieze că ”acolo, pe cerc, strălucea. Când a coborât, era un copil”.
Concurenții care au impresionat juriul și au primit din partea acestora 3 sau 4 DA sunt: Melisa Dedu, Nelu Borșan, Aguska și Patrick, Oleg Spînu, Teodor Stroe, Georgiana Mircea, Oleg Tatarynov, Tania Demian, Alexandre Vuillemin, Nicholas Obedeanu Mihalache, Cătălin Matei, Duo des Articules și Gomonov Knife Show.
Vinerea viitoare, de la 20:30, spectacolul merge mai departe! Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.