Homepage  / Articole

Dragoş Stoica nu îl va mai imita pe Gigi Becali

Dragoş Stoica nu îl va mai imita pe Gigi Becali

de Redactia Tvmania

Dragoş Stoica, actorul care îl imita inegalabil pe Gigi Becali sau pe Corneliu Vadim Tudor în emisiunea „Serviciul Român de Comedie” de la Pro TV, a renunţat la colaborarea cu grupul lui Toni Grecu, dezvăluie revista „TVmania” din 19 septembrie.

Dragoş Stoica a ţinut să dezmintă zvonurile potrivit cărora ar fi fost dat afară de la emisiunea de pe Pro TV: “Pe surse s-a scris, citez: «Dragoş Stoica, dat afară de la PRO TV!». Eu nu aveam cum să fiu dat afară de la Pro TV din două motive: unu, în cele patru sezoane, eu nu am semnat niciun contract cu Pro TV, ci cu «SRC» – un format Toni Grecu, regie Toni Grecu, scenariu Toni Grecu, realizator Toni Grecu, şi doi, contractul meu cu «SRC» s-a încheiat în vară, la final de sezon. Aşadar, de unde am fost dat afară?”.

Dragoş Stoica nu ştie încă unde va reveni pe micile ecrane, însă e sigur de două lucruri: “Vă pot spune, însă, că sunt două lucruri de care nu duc lipsă în viaţă: talentul, pentru care-i mulţumesc lui Dumnezeu, şi invidia unora, pentru care le mulţumesc, evident, «unora»”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton