Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Dragoş Stoica revine la tv în chip de Vadim Tudor

de Redactia Tvmania

Pus pe farse ca întotdeauna, actorul care i-a imitat ca nimeni altul pe Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Năstase şi Mircea Dinescu și o întreagă panoplie de personaje celebre se reîntoarce în forță pe micile ecrane, după o îndelungată absență, stârnind valuri de aplauze şi râsete în platou!

Nu-l ratați diseară, 10 mai, de la 21:30 când Robert Emanuel şi Camelia Căpitanu dau startul weekend-ului alături de talentata cântăreaţa Onny și de magicianul Emil Drăgan, la Week-end show la TVH.

Cum nu există petrecere fără dans, fetele de la Fiesta Cabaret, balerine ale Teatrului de Revistă Constantin Tănase, vor prezenta dansuri spectaculoase, pregătite de coregraful Florin Mariş.

Şi… dacă vă spunem că începutul de weekend va fi magic, nu exagerăm cu nimic: Emil Drăgan, magician al „Teatrului de Magie Andrei Teaşcă”, ne va uimi cu trucuri de mentalism şi iluzionism.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te