Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Dragostea plutește-n aer: oferă emoție într-un cadou inedit

de Redactia Tvmania

Se apropie luna iubirii, când e vreme prielnică să-i arăți persoanei iubite cât de mult ții la ea, poate mai mult ca în alte zile. Valentine’s Day și Dragobetele sunt cele mai drăgăstoase sărbători din calendare, așadar e timpul și pentru tine să-i arăți iubitei, logodnicei sau soției tale peste câte mări și țări se întinde iubirea voastră.

Poți face acest lucru prin intermediul unei surprize cu inel inteligent, dar poți alege și alte mici atenții cu suflet mare, pentru că din fericire ai din ce alege.

Ești în căutarea unor idei de cadouri de Valentine’s Day și vrei mai mult decât o simplă bijuterie, o cină romantică sau o excursie? Alege cadourile Anyoli, inedite și însuflețite, prin care îi poți transmite persoanei dragi adevăratele sentimente care contează: iubire, empatie, respect.

Ce cadouri poți alege?

Din fericire ai foarte multe opțiuni atunci când vine vorba de bijuterii, cu atât mai mult, cu cât nu ești limitat la opțiuni, deoarece nu e cazul să ții cont de vârstă, de faptul că „s-ar putea să nu-i placă”, pentru că trebuie să recunoaștem, pe cine ai putea știi mai bine dacă nu pe femeia de lângă tine, nu-i așa?

Alege un colier elegant, cu perle sau pietre prețioase, sau optează pentru o brățară discretă ori niște cercei deosebiți, la fel ca ea. Iar dacă vrei să mergi la următorul nivel cu profunzimea cadoului, alege un inel care să spună mai mult decât pot face cuvintele.

Indiferent de alegerile tale, mesajul va fi clar pentru ea, iar prin prisma faptului că bijuteriile din argint sau aur, cu pietre, perle sau fără, întotdeauna vor dura pentru eternitate. La fel ca dragostea voastră.

În plus, dacă cadoul vine însuflețit, nici nu mai e nevoie de alte cuvinte.

Ce mesaj să-i atașezi bijuteriei alege?

Alegerea cadoului ar putea să pară grea, dar adevăratele provocări vin atunci când trebuie să hotărâm ce mesaj și sub ce formă să-i transmitem prin darul ales, nu-i așa?

Pe e-shop-ul Anyoli.ro ai posibilități absolut inedite și fantastice de a-i personaliza cadoul soției, iubitei sau logodnicei tale, deoarece tehnologia modernă de azi permite acest lucru.

Așadar, pașii pe care trebuie să-i urmezi sunt: alegerea cadoului, atașarea emoției în formatul dorit și procesarea comenzii online. Este foarte simplu.

După ce ai ales, colierul cu perle dorit, brățara sau orice alt produs din shop, programul îți permite să încarci fișierul conținând mesajul tău în orice format (foto, video, link, document, imagine sau un mesaj scris simplu), mesaj care va putea fi vizualizat printr-o simplă scanare a bijuteriei cu aplicația Anyoli de pe telefonul ei mobil.

Mesajul poate fi o poezie, scrisoare de dragoste, înregistrare audio sau video, un album foto de la primele voastre întâlniri sau alte evenimente importante pentru relația voastră. Limita e cerul, trebuie doar să-i dai frâu liber imaginației.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te