Homepage  / Articole

Duelul „cenuşăreselor” în finala Europa League

Duelul „cenuşăreselor” în finala Europa League

de Redactia Tvmania

După 38 de ani, Cupa UEFA a fost rebotezată Europa League, iar cluburile Atletico Madrid şi Fulham îşi vor disputa finala inaugurală, pe HSH Nordbank Arena din Hamburg.

Bobby Zamora (stânga, Fulham) şi Diego Forlan (Atletico Madrid) vor conduce ofensiva celor două echipe în finala Europa League.

Cu rezultate modeste în campionatele interne – Spania, respectiv Anglia – cele două au totuşi şanse să încheie sezonul cu un trofeu european. Finala Europa League va fi difuzată miercuri, de la 21.45, pe Pro TV.

Fulham a terminat actualul sezon de Premier League pe locul 12, însă joacă în prima finală europeană din istoria clubului şi a luat câteva scalpuri de prestigiu în actuala stagiune, printre care pe cel al lui Juventus Torino şi al câştigătoarei Cupei UEFA de anul trecut, Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu.

Atletico Madrid e pe 9 în Primera Division şi, la fel ca londonezii cu care dau piept în finală, speră să prindă un loc de cupă europeană la anul prin câştigarea trofeului pus în joc miercuri.

Pe hârtie, Atletico Madrid pare echipa favorită, cu colecţia sa impresionantă de jucători de atac, printre care Diego Forlan, Sergio Agüero, Jose Antonio Reyes şi Simao Sabrosa.
Pe de altă parte, bătăioasa Fulham a trimis acasă, pe lângă cluburile menţionate mai sus, şi pe Hamburg (în semifinale), care ar fi disputat finala pe teren propriu dacă s-ar fi calificat.

„A fost un sezon magnific”

Roy Hodgson (62 de ani), antrenorul lui Fulham, visează la primul trofeu european din cariera sa.

„Cu cât ne apropiem mai tare, cu atât suntem mai entuziasmaţi”, a declarat antrenorul lui Fulham, Roy Hodgson, pentru site-ul uefa.com. Acesta speră să adauge trofeul inaugural al Europa League la palmaresul personal, care include şase titluri în Suedia şi unul în Danemarca.

„A fost un sezon magnific, care va trăi multă vreme în sufletul fanilor. O să fim la fel de disperaţi să câştigăm finala, pe cât am fost în semifinale”, a continuat acesta.

Quique Flores, antrenorul madrilenilor are nu una, ci două finale de jucat în această lună.

În primul său sezon la cârma echipei „Rojiblanco”, el nu a reuşit să se impună în campionat, însă a dus-o pe Atletico la un pas de primul său trofeu european din ultimii 48 de ani. Mai mult, la o săptămână după duelul cu Fulham, FC Sevilla îi aşteaptă pe elevii săi în finala Cupei Spaniei.

În actualul sezon de Europa League, madrilenii au reuşit să o trimită acasă pe mai bine cotata Liverpool, în semifinale, echipă la care e legitimat Fernando Torres, fosta vedetă a lui Atletico. Acesta nu a evoluat, însă, în dubla manşă, fiind accidentat.

Îi respectă pe cei de la Fulham

Înainte de duelul cu londonezii, Flores a ţinut să atragă atenţia asupra unei echipe care s-a obişnuit să fie văzută ca „pradă sigură”. „Sunt bine organizaţi şi au un antrenor bun. Au un jucător englez bun, în persoana lui Bobby Zamora, iar cei trei mijlocaşi, Clint Dempsey, Simon Davies şi Zoltán Gera, pot să ne facă viaţa grea. Însă şi noi îi avem pe Jurado, Reyes şi Simao. Vom vedea ce se întâmplă”, a declarat spaniolul.

Dincolo de poticnelile din Primera Division, sezonul 2009-2010 ar putea fi văzut ca unul magic, datorită lui Flores – Atletico are, în următoarea săptămână şi jumătate, şansa să realizeze prima sa „dublă” de trofee din 1996 încoace, când a luat titlul şi Cupa Spaniei.

 Probleme din cauza norului de cenuşă

Cu doar două zile înainte de finală, vulcanul islandez care a erupt luna trecută, paralizând traficul aerian din Europa vreme de aproape două săptămâni, le dă bătăi de cap celor două echipe.

Un nou nor de cenuşă se profilează deasupra vestului Europei, iar oficialii Atletico Madrid se tem pentru fanii care şi-au luat bilete şi se află deja pe drum. Tot de frica norului, echipa „Rojiblanco” va pleca mai devreme decât era programat spre Hamburg, cândva în cursul zilei de azi.

În acelaşi timp, Hodgson, antrenorul londonezilor, le-a sugerat conducătorilor UEFA să amâne partida. El a explicat că delegaţia de 40 de oameni, cu bagajele aferente, nu poate călători în bune condiţii cu autocarul.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton