Vestimentaţia Cenuşăresei a beneficiat de o atenţie deosebită, cele două rochii fiind inspirate de două mari nume. Astfel, rochia sfâşiată de surorile vitrege ale Cenuşăresei se pare că a fost inspirată chiar de către Salvador Dali, alături de care Walt Disney lucrase la un proiect cu doar câteva luni înainte de „Cenuşăreasa”, în vreme ce rochia de la bal poartă influenţa lui Christian Dior.
Laitmotivul animaţiei, pantofii Cenuşăresei, încă stârnesc controverse şi astăzi, la mai bine de 60 de ani distanţă. Cercetătorii de la Universitatea Leicester din Marea Britanie au efectuat chiar şi un studiu, „Visurile spulberate ale Cenuşăresei”, conform căruia aceasta nu ar fi putut să poarte în realitate pantofi din sticlă, pe motiv că aceştia s-ar fi spart sub greutatea acesteia. În timp ce versiunea lui Charles Perrault menţionează o pereche de pantofi din piele de veveriţă, Walt Disney a preferat un alt material, şi anume sticla.
Potrivit cercetătorilor, această versiune ar fi mult prea fragilă pentru a exista în realitate, existând riscul de a se sparge la fiecare pas al celebrei eroine. Estimând măsura 37 de pantofi şi o greutate de 55 de kilograme, aceştia au conchis faptul că aceşti pantofi ar fi avut nevoie de talpă plată sau de un toc de cel mult 1.5 centimetri, pentru ca eroina lui Walt Disney să poată să danseze cu prinţul şi, mai mult, să fugă din sala balului.
Cu trei nominalizări la Oscar, un premiu şi două nominalizări la Festivalul de Film de la Berlin şi o nominalizare la Festivalul de Film de la Veneţia, filmul celebrează iubirea la cele mai înalte cote, duminică, 14 februarie, de la 20.00, la Antena 1.
În luna iubirii, serile de duminică sunt de poveste la Antena 1. Începând din 14 februarie, postul din Băneasa va difuza trei dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite filme Disney. “Cenuşăreasa” (1950) “Cartea junglei” (1967) şi pelicula de animaţie “Frozen – Regatul de gheaţă” (2013) aduc în casele românilor unele dintre cele mai frumoase poveşti despre iubire, în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.