Homepage  / Cinema

„Dune” și „The French Dispatch” au dominat încasările acestui weekend

„Dune” și „The French Dispatch” au dominat încasările acestui weekend

de Andreea Hentea,

Proaspăt lansatul „Dune”, filmul atât de așteptat al regizorului Denis Villeneuve, lansat vineri pe ecranele din Statele Unite (dar și în cinematografele din România) e pe primul loc în clasamentul încasărilor americane, scrie indiewire.com. 

Îndelung anticipatul „Dune” (cu Timothée Chalamet, Rebecca Ferguson, Zendaya, Oscar Isaac, Charlotte Rampling, Stellan Skarsgård, Javier Bardem, Josh Brolin, Jason Momoa și Dave Bautista) a obținut în acest weekend de debut 40 de milioane de dolari de pe piața americană, înregistrând un record pentru perioada care a trecut de la redeschiderea cinematografelor. Până în momentul de față, „Dune” a încasat peste 220 de milioane de dolari la nivel global. 

Cel mai apropiat titlu, ca încasări raportate la primul weekend de rulare, este „Vânătorul de recompense 2049” / „Blade Runner 2049” (2017) regizat tot de Denis Villeneuve, care a încasat 34 de milioane de dolari în weekendul de lansare, într-o perioadă fără pandemie și restricții. Dacă în lunile următoare încasările se vor menține la 80% față de anul 2019, se estimează că cinematografele americane vor avea parte de o revenire mai rapidă decât se anunțase acum ceva timp.

Semn bun și pentru filmele de artă

Tot de un nivel notabil al încasărilor s-a bucurat și noul film al lui Wes Anderson, „The French Dispatch”, prezentat anul acesta la Festivalul de la Cannes, unde s-a aflat în cursa pentru prestigiosul Palme d’Or. Filmul s-a lansat în 52 de cinematografe, pe 14 piețe din lume (printre care Statele Unite și Marea Britanie) și a încasat 1,3 milioane de dolari, o sumă notabilă pentru un film de artă. Acesta reprezintă primul semnal real că publicul cinefil, de vârstă mijlocie, interesat de filmele de acest gen, este gata să revină la cinema, cel puțin pentru titluri de o asemenea valoare. 

„The French Dispatch”, despre care nu știm încă dacă și când va ajunge pe ecranele din România, are acțiunea plasată în avanpostul unei publicații americane dintr-un oraș francez fictiv din secolul al XX-lea, „The French Dispatch Magazine”. Pe lângă Timothée Chalamet (interpretul protagonistului din „Dune”), filmul are în distribuție o veritabilă colecție de vedete: Owen Wilson, Elisabeth Moss, Frances McDormand, Tilda Swinton, Willem Dafoe, Saoirse Ronan, Bill Murray, Edward Norton, Léa Seydoux, Adrien Brody, Benicio Del Toro, Jeffrey Wright și Christoph Waltz.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton