Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Duo Voice a părăsit „X Factor”

de Redactia Tvmania

Cea de-a şasea gală live a show-ului de la Antena 1 a adus din nou la duel grupuri din categoria Paulei Seling, de data aceasta ultimele două rămase în concurs.

Paula a avut noroc, într-un fel, pentru că nu a mai fost nevoită să aleagă între concurenţii pentru care joacă rolul de mentor; atât Mihai Morar cât şi Adrian Sînă au votat T&L, aşa că grupul Duo Voice, format din tinerii Marcus şi Elena, a părăsit competiţia.

Imediat după aflarea deciziei, însă, Paula le-a făcut o surpriză celor doi şi i-a invitat să cânte alături de ea la un concert care a avut loc aseară, la Craiova.

Marcus şi Elena au avut o prestaţie solidă la duel, smulgând aplauze cu versiunea lor a piesei “Hallelujah”, însă şi Larisa şi Gabriel de la T&L au avut succes cu “Back to Black” (Amy Winehouse), care le-a adus cele două voturi necesare pentru a rămâne în concurs.

Diana Hetea iscă din nou controverse

Invitaţii speciali ai ediţiei de duminică seara au fost cei de la Direcţia 5, care au ridicat în picioare publicul “X Factor” cu o piesă nouă.

Show-ul nu a fost lipsit nici de incidente, pentru că timişoreanca Diana Hetea a iscat din nou un conflict în rândul concurenţilor refuzând să cânte în deschiderea galei.

Dintre cei 12 concurenţi care au luat startul la debutul galelor live au mai rămas, deci şase pentru ultima sută de metri din concursul Antenei 1, la capătul căreia aşteaptă premiul de 200 de mii de euro.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te