De la audiţii şi repetiţii, la încercarea de a se împărţi între viaţa personală şi ambiţiile profesionale – toate sunt surprinse în această serie-documentar, care arată telespectatorilor cât efort trebuie să faci pentru a ajunge să dansezi pe terenul de la Centrul STAPLES din Los Angeles, în faţa fanilor baschetului, în postura de reprezentantă a unui important brand global. Din 27 martie, numai la E!, odată cu începerea emisiunii “L.A. Clippers Dance Squad”, veţi vedea visuri îndeplinite şi relaţii puse sub semnul întrebării.
Cele 8 episoade de câte o oră vor urmări vieţile a 7 femei care candidează la un loc în trupa de dans Clippers Spirit. Emisiunea începe cu audiţiile din vară (unde fanii le văd pe cele 7 candidând împotriva a sute de alte concurente care îşi doresc unul dintre cele 20 de locuri din trupă) şi continuă urmărindu-le de-a lungul întregului sezon dificil, în timpul căruia vor fi supravegheate de noul director creativ, Petra Pope.
Petra are un CV lung în domeniul baschetului profesionist şi a condus trupele de dans NBA ale echipelor Los Angeles Lakers, New York Knicks şi Brooklyn Nets. Acum s-a mutat înapoi la Los Angeles, pentru a revigora trupa de dans a echipei de baschet L.A. Clippers şi a duce performanţele acesteia la următorul nivel.
Primul episod din seria săptămânală “L.A. Clippers Dance Squad” va fi difuzat duminică, 27 martie, la ora 22.00, la E!.