Actrița Ecaterina Ladin (37 de ani), interpreta Dalidei din serialul „Las Fierbinți”, difuzat de Pro TV, este însărcinată pentru a doua oară.
Actrița Ecaterina Ladin (37 de ani), interpreta Dalidei din serialul „Las Fierbinți”, difuzat de Pro TV, este însărcinată pentru a doua oară.
Actrița a dat vestea în cadrul emisiuii „La Măruță”. Ecaterina spune urmează să aibă încă un băiețel, iar că fiul ei Marcu (5 ani) și-a dorit foarte mult un frățior.
„Ne așteptam la această sarcină, dar nu a venit când am vrut noi, poate că vine atunci când suntem pregătiți pentru el. Părinții au aflat după prima ecografie. Ne-am dorit foarte tare copii și eu și soțul meu. Încă de când ne-am cunoscut, ne-am dorit. Și Marcu, fiul nostru și-a dorit. Mi-e rău și obosesc foarte repede. Dimineața îmi este somn. Voi avea încă un băiat. Nu am pofte. Dacă văd ceva, îmi este poftă”, a spus Ecaterina, gravidă în patru luni.
Ecaterina va avea și o pauză de filmări pentru serialul „Las Fierbinți”, regizorul serialului fiind printre primele persoane care a aflat că actrița este însărcinată:
„În primăvară voi avea o pauză. Dar voi putea să filmez pentru sezonul următor. Voi naște în martie și prin iunie pot să merg la muncă, dacă copilul este bine”, a mai spus actrița.