După prima şedinţă a zilei (la ora 6.00), o mică oprire în cabina de machiaj şi apoi… „3, 2, 1, sunteti în direct!”.
„Mărturisesc că uităm cu desăvârşire de ora de trezire în momentul în care ne întâlnim cu toţii în redacţie sau la machiaj. Nu suntem colegi de serviciu, suntem prieteni care – până să înceapă emisiunea – îşi povestesc vrute şi nevrute, care se sfătuiesc şi râd foarte mult împreună. Nu cred să îmi reproşeze cineva că exagerez când spun că «Digimatinalul» e o a doua familie, pentru că sunt convinsă că şi pe post se vede şi se simte ce echipă unită suntem”, spune Anca.
Alexandra recunoaşte că „sunt şi dimineţi când îmi vine să plâng când sună alarma”, în schimb Cătălin Petre este matinal de când se ştie („Ceasul deşteptător sună la 4.00 de ani buni. Mai precis, de 14 ani”) şi spune că treaba nu li se termină la 10.00: „De foarte multe ori comentăm ştirile dimineţii la o cafea în Centrul Vechi (a doua sau a treia)”.