Homepage  / Timp liber / Televiziune

Echipa emisiunii „România, te iubesc!” a lansat a doua carte, „Ne facem bine”

Echipa emisiunii „România, te iubesc!” a lansat a doua carte, „Ne facem bine”

de Redactia Tvmania

cine sunt stăpânii care țin județele în sărăcie. Au documentat și filmat mii de ore pentru a arăta fața necosmetizată a României, dar au și schimbat lucruri. Un spital se construiește acum și datorită lor, au schimbat legea adopțiilor după campania ”Vreau și eu părinții mei”, au făcut cunoscută existența unei facilități fiscale prin care firmele pot direcționa 20% din impozitul pe profit către cauze sociale, în urma anchetelor despre păduri s-a schimbat legea siguranței naționale și s-a înființat Registrul Donatorilor de măduvă în urma campaniei ”Avem viață în sânge”. 

 

Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Cristian Leonte, Paul Angelescu și Rareș Năstase lansează duminică, 24 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, volumul ”Ne facem bine” – o antologie de fapte extraordinare văzute și vorbite la România, te iubesc!

 

Oamenii care fac binele pun în mișcare o energie care pare să continue să crească singură. Binele dezinteresat făcut comunității, localității, celor în nevoie, celor vulnerabili, crește în primul rând prin efortul celor generoși cu ceilalți, dar poate cuceri inimi care nici nu știau că vor să ajute. Ei sunt eroii acestei cărți. După multe anchete și reportaje despre situații dureroase, nedrepte, după investigații care au urmărit furtul, nepriceperea și nepăsarea, întotdeauna se simte nevoia să-i găsim și să-i arătăm pe cei care nu se resemnează și știu că se poate. Deschidem noua noastră carte cu bucurie. Înăuntru sunt oameni-exemplu, care și-au crescut ideile cu muncă și cu pasiune, și-au urmat talentul, au pus la treabă toată moștenirea interioară – câteodată deloc fericită. Ei ne arată tuturor că se poate. Că nu merge și-așa și că este esențial să ne dorim profund să schimbăm, dar nu de-ajuns. E un mic manual de “Cum se face bine”, bun de pus în practică începând chiar de azi, ca să nu ne prindă următoarea generație înțepeniți tot în vechiul mod de viață. Deschideți cartea și deschideți-vă către cei din jur, către micile obstacole care fac mari necazuri, visați și îndrăzniți. Eroii acestei cărți pot face următoarea Revoluție. Și poate chiar o fac deja. Ei și alții, mulți alții care înmulțesc binele și care încă nu au fost găsiți. Îi vom căuta, pentru aceeași idee, pentru același fel în care ne iubim țara și iubim oamenii ei. Pentru că doar cu această energie în spatele ideilor “Ne facem bine””, a spus Cristian Leonte, prezentatorul emisiunii România, te iubesc!

Alex Dima crede că există speranță și poveștile oamenilor din cartea Ne facem bine sunt dovada că există speranță. ”La poveștile și oamenii din această carte mă gândesc atunci când și eu ajung uneori, după filmări cu politicieni și zone distruse, să cred că nu ne mai facem bine. Oamenii din această carte sunt dovada că se poate, că există speranță, că dacă vrem putem, că prezentul și viitorul stau în mâinile noastre. Trebuie doar să ieșim din zona de confort, să nu ne mai lamentăm și să trecem la fapte”.

Cartea Ne facem bine spune poveștile unor români care dau din timpul lor, din priceperea lor pentru comunitate. Sau pentru bolnavi. Sau pentru săraci. Sunt oameni care au studiat sau muncit foarte mult și au ajuns în vârfuri din meseria lor, plecând sau nu din România.

”La 30 de ani de la schimbarea regimului lui Ceaușescu, românii au nevoie de modele, de povești optimiste, de oameni care reușesc să schimbe în bine comunitatea. Atunci când domnul Liiceanu ne-a propus să vorbim despre bine, am fost entuziasmați pentru că în aparenta noastră încrâncenare, între anchete jurnalistice și documentări, în tensiune există și speranță, și oameni frumoși. Imediat gândul mi-a fost la Raluca, fotografa binelui sau Mihnea, cel care a reușit să pună România pe harta evenimentelor ecvestre de top”, a spus Cosmin Savu.

Oamenii pe care cititorii îi pot descoperi în carte sunt modele de comportament, lideri, cei care ne salvează atunci când nu mai avem nicio șansă. ”Toți cei care apar în această carte sunt oameni de la care simt că am ceva de învățat, oameni model, repere în societate. Profesioniști, dar mai presus de toate oameni, oameni buni, care fac bine și ne fac bine ca națiune, și în țară și în afara ei”, a spus Rareș Năstase. 

”Eu cred că pe lumea asta există oameni lumină. Și dacă reușești să-i vezi, găsești și tu calea pe care să calci ca să ajungi în punctul în care să fii fericit dăruind. Eu am avut șansa să cunosc mulți oameni lumină, să mă așez lângă ei și să mă bucur de strălucirea pe care faptele lor bune o aduc României. Acești oameni mi-au fost inspirație și drum în carieră și viață. În fața lor, azi am făcut o reverență spunându-le povestea în noul volum România, te iubesc!, ca să rămână manual de fapte bune pentru generațiile care vin”, spune Paula Herlo. 

 

După primul volum care a fost un bestseller și a prezentat cele mai importante anchete pe care echipa România, te iubesc! le-a realizat de-a lungul anilor, ”Ne facem bine” este o carte care spune povestea românilor de bine care fac lucrurile să se schimbe. ”Dacă la prima carte am scris despre anchetele România, te iubesc!, de această dată, editura Humanitas ne-a oferit oportunitatea să prezentăm și câteva dintre poveștile de succes pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor. Francesca Velicu, de la English National Ballet, este una dintre cele mai talentate balerine din lume și a câștigat premiul Olivier, echivalentul Oscarului în lumea artistică și culturală britanică. Îl veți cunoaște și pe Alexandru Crăciun, un inginer din Brașov care a fost desemnat cel mai bun bucătar din Londra. Și pe Vadim Toader, un absolvent de Oxford a cărui firmă ar putea să revoluționeze piețele imobiliare la nivel global”, spune Paul Angelescu. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton