Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Echipa „România, te iubesc!” şi-a încărcat bateriile pe schiuri

de Redactia Tvmania

Sunteţi obişnuiţi cu anchetele pe care le prezintă duminică de duminică în cadrul emisiunii „România, te iubesc!” pentru care muncesc zile şi uneori luni întregi, dar în timpul liber corespondenţii Ştirilor ProTV Alex Dima, Anca Nastasi, Cosmin Savu, Cristian Leonte, Paula Herlo şi Rareş Năstase profită din plin de fiecare moment liber pentru a-şi încărca bateriile şi a-şi întreţine pasiunile devenite deja tradiţie.

Alex Dima şi Anca Nastasi pot reprezenta cu succes „România, te iubesc!” la orice competiţie de schi. „În copilărie am fost campioană balcanică la juniori, slalom special”, povesteşte Anca Nastasi, cea care schiază de când avea trei ani. Iarna aceasta, Anca s-a bucurat de un apus admirat din vârful muntelui, iar apoi a coborât pe schiuri la lumina lunii.

O săptămână a petrecut schiind şi Alex Dima. „În România erau 10 grade, iar în Austria am găsit zăpadă de peste doi metri. Acum vreo patru ani am fost în Stubai, iar acum m-am întors. Am rămas uimit de cât de mult au evoluat lucrurile. Au apărut pârtii noi, instalaţii noi, austriecii chiar ştiu să facă bani din zăpadă”, declară Alex.

Prietenii lui i-au „testat” cunoştinţele acumulate de-a lungul emisiunii MasterChef – Proba celebrităţii şi s-au bucurat în fiecare seară de preparatele gătite special pentru ei de corespondentul Ştirilor ProTV. „Am schiat cât a fost ziua de lungă, iar seara am gătit pentru prieteni. După un an încărcat, a fost o binemeritată gură de aer”, mărturiseşte Alex.

Paula Herlo, în schimb, mai avea puţin şi se bucura de… primăvară. „Iarna m-a găsit în haine de primăvară, acasă, la Arad. E locul unde mă întorc de fiecare dată cu drag şi dor. Acolo mă încarc cu energie, râd cât pentru tot anul cu prietenii şi familia mea, alături de care mă simt răsfăţată şi iubită. Anul acesta a fost cu atât mai special cu cât ne-am bucurat de vacanţă alături de fiul nostru, Vladimir”, a povestit Paula.

Tot în familie, cu „gaşca” de acasă, şi-a petrecut şi Rareş Năstase vacanţa. „Stau cât mai mult în preajma copiilor mei, ne jucăm mult şi mă relaxez total când sunt cu ei. Am profitat şi de zăpada din Bucureşti, găsim prilej de joacă în orice. Am mers la film, la teatru, la bulgăreală, am încropit şi acasă şi la bunici mici ateliere de creaţie, cu pictură, desene şi modelaj, ba chiar cei mici au contribuit la prepararea prăjiturilor de casă”, a povestit Rareş.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te