Olimpia Melinte spune că nu îi vine să creadă că începe să filmeze din nou.
„Până nu mă văd în fața camerelor și nu aud „Motor! Acțiune!” încă am senzația că e ireal ce se întâmplă. Am așteptat momentul acesta cu nerăbdare, pentru că ceea ce urmează să se întâmple în serial este atât de palpitant și de provocator, încât eram dornică să trecem prin secvențele scrise de Anghel Damian încă din martie, când am intrat în izolare. Acum ni s-a făcut instructajul, ne-au fost înmânate pachete de măști, dezinfectant si mănuși și suntem pregătiți de filmare. E adevărat că atmosfera nu va mai fi la fel, că trebuie să respectăm niște reguli stricte, dar magia de pe platoul de filmare nu poate să ne-o ia nimeni, așa că pe asta mă bazez, pe puterea noastră de a transforma neplăcerile în bucurie și fricile în speranță!”
Adrian Nartea este și el bucuros să revină în pielea lui Vlad.
„Au fost 3 luni de pauză forțată, pauză care la început a picat ca o pedeapsă, pentru că ne-a prins exact în “punctul de fierbere” al acțiunii. Însă am înțeles că e mai bine așa, să ne protejăm și mai ales să îi protejăm pe ceilalți. Am încercat să fac în izolare ceva productiv, neștiind când o să revenim la normal. Acum, iată, așteptarea a luat sfârsit, cu mare bucurie și entuziasm reîncepem munca la acest minunat proiect. Faptul că revenim pe platourile de filmare mă bucură și mă face și mai motivat. Am avut 3 luni de pauză în care ne-am recăpătat forțele și inspirația. Suntem gata pentru o nouă etapă a răzbunării lui Vlad.”
Victoria Raileanu a dus dorul echipei în toată această perioadă și este și ea entuziasmată de revedere.
„Sunt foarte bucuroasă că ne reapucăm de filmări! Mi-e foarte dor de toată lumea din echipă și de ritmul unei zile de filmări. Cred că acum nu o să mai am nicio problemă cu zilele lungi de filmare. Din contră – țineți-mă și trei zile în fața camerei, pentru că trebuie să compensez lipsa. Abia aștept să văd reacțiile publicului la continuarea serialului. Pentru că urmează niște episoade foarte mișto! Mulțumim că ne-ați susținut în continuare și că ne așteptați atât de răbdători!”