Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ed Sheeran a lansat o piesă alături de o trupă din Ucraina. Unde a fost filmat videoclipul inedit

Ed Sheeran a lansat o piesă alături de o trupă din Ucraina. Unde a fost filmat videoclipul inedit

de Andra Stana,

Antytila, una dintre cele mai cunoscute formații ucrainene, a lansat alături de Ed Sheeran o nouă melodie. Videoclipul piesei a fost parţial filmat şi înregistrat pe front, în timpul războiului declanșat de Rusia, transmite BBC.

Antytila este una dintre cele mai mari trupe din Ucraina. Aceasta nu a mai cântat de la sfârșitul lunii februarie, pentru că s-a alăturat armatei.

Ed simte durere, compasiune şi simpatie pentru poporul ucrainean”, a declarat solistul Taras Topolya, într-un interviu pentru BBC. Artistul a mai explicat că versurile au fost scrise în timp ce activa ca medic pe front, în Borodianka.

Localitatea, situată la vest de Kiev, a fost ocupată de ruşi, care au provocat distrugeri masive în localitate și au ucis mulți civili, scrie libertatea.ro. Primarul a declarat, după plecarea trupelor către Donbas, că sunt „cel puțin 200 de morți” printre ruine, vorbind chiar de al doilea masacru, ca dimensiune, după cel din Bucha.

După ce au scris versurile, membrii grupului au putut să şi filmeze videoclipul melodiei, în timp ce se aflau pe front, la Harkov.

Piesa „2step” a fost lansată luni, 2 mai. De atunci, a adunat peste 1,6 milioane de vizualizări. Încasările obţinute vor fi folosite în sprijinul ucrainenilor.

Antylia, celebră după nu i s-a permis să cânte la un concert pentru Ucraina organizat în Marea Britanie

La începutul acestui an, formaţia a devenit celebră după ce a postat un videoclip în care se oferea să cânte prin intermediul unui link live la un concert pentru Ucraina organizat la Birmingham.

Organizatorii concertului, la care a luat parte şi celebrul Ed Sheeran, au refuzat oferta. Au pus refuzul pe seama asocierii grupului cu armata.

Câteva luni mai târziu, Topolya a povestit că acesta este motivul pentru care echipa lui Sheeran a propus apoi o colaborare cu trupa.

„Deja a crescut gradul de conştientizare cu privire la situaţia din Ucraina şi acest proces continuă. Mă bucur foarte mult că un cântăreţ celebru îi sprijină pe ucraineni. Ed Sheeran, echipa sa şi alţii înţeleg că avem nevoie de ajutor, de sprijin pentru a supravieţui şi a câştiga. Sunt foarte recunoscător pentru asta”, a spus Topolya.

Sursa foto: captură YouTube

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton