Homepage  / Timp liber

Editura Trei a lansat cartea „Sufletul lumii”, scrisă de Camelia Cavadia 

Editura Trei a lansat cartea „Sufletul lumii”, scrisă de Camelia Cavadia 

de Roxana Mirea,

Camelia Cavadia, una dintre cele mai îndrăgite autoare publicate de Editura Trei, își deschide inima în fața cititorilor și le propune spre lectură noua ei carte – Sufletul lumii. Minunatul și emoționantul volum de povești adevărate dintr-o lume fantastică este disponibil pentru comandă pe site-ul edituratrei.ro și în toate librăriile online. De săptămâna viitoare, cartea va putea fi achiziționată și din librăriile tradiționale din București și întreaga țară.

Ce cărți a mai scris Camelia Cavadia 

Camelia Cavadia a debutat în 2015 cu volumul Vina, desemnat cel mai bun roman de debut la Festival du Premier Roman de la Chambéry (Franța), urmat un an mai târziu de romanul Măștile fricii, un bestseller constant încă de la apariție, cu peste 10.000 de exemplare vândute. Romanul Măștile fricii este o ficțiune terapeutică apreciată de cititori care are toate șansele să se transforme într-un must-read pentru totdeauna. În 2018, Editura Trei a publicat romanul Purgatoriul îngerilor, despre care scriitorul Radu Vancu a spus că este „documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți”.

Așadar, la aproape patru ani de la ultimul roman semnat de Camelia CavadiaSufletul lumii este o apariție editorială mult așteptată.

Camelia Cavadia, despre „Sufletul lumii”

Camelia Cavadia a spus de ce a scris această carte și cum și-ar dori să fie percepute cele 12 povestiri.

„Nu știu dacă doar mie mi se pare că pe măsură ce avansează tehnologic, sufletul lumii se stinge puțin câte puțin. Mă tem de lumea care va veni, dar, mai ales, mă tem să nu moară POVEȘTILE. Mă tem să nu dezbrăcăm de tot lumea de mister și să nu-l mai recunoaștem când ni se arată.

Pe vremuri, obișnuiam să trăim într-o lume deschisă, perfect conectați cu natura înconjurătoare, într-un timp elastic, ce se deforma în funcție de ceea ce trăiam. Acum traversăm vremuri în care timpul are doar început și sfârșit și nu ne (mai) ajunge niciodată. Timpul e liniar, continuu, fără urmă de ruptură, fără loc pentru miracol și mister. Ancorat mereu în concret, omul nu mai e la fel de predispus la visare și-n viața lui e tot mai puțin loc de mirări și descoperiri”, a declarat autoarea.

De ce a scris Camelia Cavadia cartea „Sufletul lumii”

Cu toate că omul modern se poate mândri cu acces la informație nemărginit, cu o libertate tot mai neîngrădită, cu posibilități materiale tot mai mari, înconjurat de prieteni din toate părțile, totuși e mai însingurat ca oricând și se simte tot mai nesigur pe el și viitorul său, pentru care e greu să mai găsească o ancoră. Omul nu a pierdut doar conexiunea cu natura și cu ceilalți, ci și conexiunea cu el însuși și lumea înconjurătoare, poate de aceea e un moment în care se simte vulnerabil și debusolat. Sau cel puțin, așa mi se pare mie.

Am scris această carte pentru că mă tem să nu ucidem farmecul lumii și ca o invitație la un moment de respiro, de poveste, de tihnă și firesc. Mi-am dorit să iasă o carte despre o lume a miracolelor care se dezvăluie sau se ascund în funcție de capacitatea noastră de a crede în ele”, a mai spus Camelia Cavadia.

„Sufletul lumii este o carte ­univers, în care realul se amestecă cu fantasticul, urbanul cu ruralul, lumile interioare ale personajelor cu lumile exterioare, înmuiate când în lumină, când în întuneric. E o carte pe care o citești cu sufletul la gură și cu ochii măriți, care te poartă prin povești magice, când înspăimântătoare, precum cele spuse la căldura focului de bunica, când luminoase și atinse de aripi hieratice”, spune Petronela Rotar.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton