Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ehren Kassam a ieşit din aria de confort pentru rolul din „Medicul legist”

de Redactia Tvmania

Serialul „Medicul legist” („Coroner”), difuzat de Diva în fiecare duminică, de la 21.00, ne-a adus-o pe micile ecrane pe canadianca Serinda Swan (34 de ani, „Inhumans”, „Ballers”, „Pompierii din Chicago”) şi ne-a făcut cunoştinţă cu tânărul actor Ehren Kassam, care a mai jucat în „Degrassi: Next Class” şi “Degrassi: The Next Generation”.

Cei doi, care în serial interpretează rolurile de mamă şi fiu, ne-au spus că s-au înţeles foarte bine din primele momente când au făcut cunoştinţă la casting.

„Scenele cu Ehren au fost preferetele mele. Jenny este o mamă tânără, iar între ea şi Ross, care are 17 ani, există o dependenţă. De multe ori fac schimb de roluri, el e mama şi ea copilul”, a declarat Serinda. Iar Ehren a completat-o „A fost între noi o dinamică foarte bună încă de la casting. La început a fost ciudat să fim mamă şi fiu pentru că ea părea de aceeaşi vârstă cu mine. Până la urmă eu am reuşit să scot la iveală copilul din mine, iar ea instinctele materne”.  

De asemenea, Ehren ne-a povestit, în cadrul unui interviu, care a avut loc în octombrie anul trecut, într-o pauză de la filmările serialului, cât de mult a însemnat pentru el rolul din „Medicul legist”.

„A fost amuzant să-l interpretez, eu am 21 de ani în realitate, iar personajul meu 17. Mi-a plăcut să mă întorc la vârsta aceea, să retrăiesc acele momente. Este primul rol pentru care a trebuit să ies din aria de confort. Ross este un înotător profesionist, iar eu nu ştiam să înot înainte, aşa că a trebuit să învăţ într-un timp foarte scurt. Iar din cauza asta am şi răcit grav şi mi s-a făcut rău pe platouri. În plus a trebuit să mă epilez complet. A fost groaznic. Şi să ştiţi că nu am ştiut până acum că pot plânge atât de bine în faţa camerelor de filmat. De asemenea, mi-a plăcut să joc în acest serial pentru că se simte atât de mult spiritul diversităţii canadiene în el”.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te