Până să înceapă demonstraţia, puştiul nu a scăpat de curiozităţile juraţilor:
„Dacă mi-ai da mie 10.000 euro, cat ţi-ar mai rămâne?” l-a întrebat CRBL, care a fost surprins să audă cât de pregătit este micuţul la matematică. Doar când a venit vorba de procente a fost pus în dificultate, când Mihai Bendeac i-a propus să îi dea lui 50% din premiu.
Monica Petrică, CRBL şi Mihai Bendeac sunt juraţii celui mai fresh format de televiziune dedicat dansului. “România Dansează” are la bază formatul “Got To Dance”, program lansat în 2009 în Marea Britanie care a ajuns deja la sezonul 4.
Dacă CRBL şi Monica Petrică, prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti, vor juriza strict din punctul de vedere al coregrafiei, ritmului, muzicii şi al stilului, Mihai Bendeac îşi va asuma rolul spectatorului avizat, care nu are studii de specialitate în domeniu.