Ela Crăciun (39 de ani), prezentatoarea emisiunii „Numai de bine” de la Antena 3, are o mare pasiune pentru dulciuri, tentație de care îi e greu să scape, mai ales că are în casă trei copii. A găsit însă metoda prin care să țină kilogramele la distanță, după cum ne-a povestit în interviul din care am aflat și alte lucruri neștiute despre ea.
TVmania: Care este secretul tău pentru o siluetă de invidiat?
Ela Crăciun: Eu nu consider că am o silueta de invidiat. Din contră, viaţa mea a fost o mare cură de slăbire, pentru că sunt o mare pasionată de dulciuri şi atunci trebuie să fac şi eforturi în sensul în care nu îmi permit să mă îngraş, aşa cum aş face-o în mod normal. Fac pilates, fac fitness cu un instructor personal şi mai fac masaj, iar atunci când observ că cifrele de la cântar au crescut, mă opresc complet din mâncat câteva zile. Nu simt că am revenit la greutatea şi la silueta avute înainte de a rămane însărcinată pentru a treia oara, cu Nicholas. Atunci când va fi momentul, voi reveni cu siguranţă şi la greutatea iniţială.
Noi te vedem duminica dimineața pe tv. La ce îți place ție să te uiți la televizor?
Momentele în care eu mă uit la televizor sunt de cele mai multe ori seara, după ce reuşesc să culc copiii, ceea ce se întâmplă deseori după ora 9, 10 şi atunci depinde totul de starea mea. Uneori aleg să mă relaxez şi să mă uit la un film sau prefer să văd ceva pe History Channel ori Disney Channel. Sunt şi momente în care vizionez documentare pe Netflix şi da, evit să mă uit la seriale, nu pentru că nu mi-ar plăcea, ci pentru că atunci când un serial mă prinde, nu-l las până când îl termin şi asta îmi consumă foarte mult timp, din puţinul disponibil. Ar însemna cumva să aleg să dorm mai puţin, iar pentru mine, de obicei, o noapte pierdută înseamnă alte şapte în care trebuie să recuperez.
Ce înseamnă, pentru tine, o mamă chic?
O mamă chic este o mamă care îşi acordă ei însăşi timp. Timp să citească o carte, timp să meargă la salonul de înfrumuseţare sau să se plimbe singură în parc sau prin mall doar uitându-se la vitrine. O mamă chic este o mamă care nu uită că sufletul ei are nevoie de atenţie la fel de mult cum au şi copiii nevoie de atenţia mamei.
Mereu vedem la tine destinații foarte frumoase de vacanță. Pe unde mai călătorești anul acesta?
Anul acesta mai avem setată o vacanţă în Dubai, în octombrie, în vacanţa copiilor, şi ne gândim la cum să ne planificăm vacanţa de Crăciun. Cum nouă ne plac destinaţiile călduroase, ne gândim să mergem în Maldive sau în Zanzibar. Încă nu suntem decişi, însă clar va fi o destinaţie cu temperaturi ridicate. Îmi doresc de foarte mulţi ani, de asemenea, să îmi duc familia în Egipt. Acum mai bine de 16-17 ani, când eram însărcinată cu Alex, am fost în Egipt şi îmi doresc să îi duc şi pe ei în această ţară care m-a fascinat de-a dreptul.