Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Elena Gheorghe: “Am norocul unei sarcini uşoare”

de Redactia Tvmania

Însărcinată în şapte luni, cântăreaţa în vârstă de 25 de ani, jurat în cadrul emisiunii “Miss fata de la ţară” de la Prima, nu renunţă la concerte. Ea spune că are energie pentru că mănâncă sănătos.

Ce trebuie să aibă câştigătoarea de la “Miss fată de la ţară”?

Fiecare concurent trebuie să transmită publicului un mesaj, să se facă remarcat. Am punctat de fiecare dată creativitatea, atitudinea şi personalitatea participanţilor. Nu este suficient să arăţi bine, dacă nu reuşeşti să îţi impresionezi spectatorii. Show-ul “Miss fata (sau băiatul) de la ţară” este unul de divertisment, iar concurenţii sunt străini faţă de lumina reflectoarelor, astfel am putut să arătăm publicului carisma fiecăruia, nealterată de obiceiurile citadine.

Cum te mai simţi? La ce pofteşti?

Mă simt foarte bine şi nu am pofte. O singura dată am poftit la pepene şi atât.

Cum crezi că îţi va afecta statutul de mămică cariera?

Cu siguranţă în bine, pentru ca un copil te împlineşte. Până acum am reuşit să am o viaţă echilibrată, să îmbin viaţa de artist cu cea personală şi sper că aşa voi face şi de acum înainte.

Cu cine va sta cel mic cât vei fi la concerte?

Ambele bunici ne vor ajuta cu bebeluşul.

Ai spus că vei urca pe scenă până în luna a 8-a, cum aşa?

Am fost şi sunt o persoană foarte activă şi am norocul unei sarcini usoare. Mă ajută foarte mult şi faptul că mănânc sănătos şi fac mişcare ori de câte ori am timp.

Ce planuri ai pentru perioada următoare?

Lucrăm la un nou single, însă nu am o dată aproximativă de lansare a acestuia. Momentan avem foarte multe concerte în ţară şi în străinătate: spre exemplu luna aceasta am avut două concerte în Germania şi trei în Spania. De Revelion vom concerta în România, iar pentru luna februarie avem deja contracte în Franţa şi Spania. La sfârşitul lunii ianuarie voi filma un nou videoclip.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te