Elena Lasconi a anunțat că pleacă de la PRO TV după nu mai puțin de 25 de ani. Jurnalista susține că i-a fost extrem de greu să ia această decizie și să se despartă de colegii pe care îi iubește.
Elena Lasconi a anunțat că pleacă de la PRO TV după nu mai puțin de 25 de ani. Jurnalista susține că i-a fost extrem de greu să ia această decizie și să se despartă de colegii pe care îi iubește.
Elena Lasconi a anunțat cu durere în suflet că se desparte de Pro Tv, de colegii pe care îi iubește atât de mult, de cariera de jurnalist, de toot ceea ce au însemnat ultimii 25 de ani din viața ei.
Vedeta a menționat că este hotărâtă să facă această schimbare, însă este emoționată pentru că a luat această decizie pentru oamenii și locurile pe care le adoră.
„25 de ani la PROTV în 6 minute. Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă sentimente contradictorii. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oameni, pentru locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Elena Lasconi vrea o schimbare pe toate planurile și promite că schimbarea sa de carieră va schimba viața oamenilor din Câmpulung Muscel în bine.