Homepage  / Vedete româneşti

A dat șorțul de la „Chefi la cuțite” pe aventura „Survivor România”. Ce a motivat-o pe Elena Matei să se înscrie în show-ul de la Pro TV

A dat șorțul de la „Chefi la cuțite” pe aventura „Survivor România”. Ce a motivat-o pe Elena Matei să se înscrie în  show-ul de la Pro TV

de Vasilica Rogozanu,

Primăvara trecută, Elena Matei se remarca la „Chefi la cuțite”, în echipa verde a lui Sorin Bontea, ajungând până în finală. Anul ăsta însă, o vedem în forță pe traseele de la „Survivor România” 2022, unde luptă cot la cot cu tribul albastru al Războinicilor. 

De la jumătatea lunii ianuarie, Elena Matei a intrat în competiția show-ului de supraviețuire de la Pro TV, în decorurile spectaculoase din Republica Dominicană.

„Mi-am dorit să ajung aici de când am văzut prima dată formatul la tv. Viața m-a motivat, oamenii care îmi spun că nu pot, că nu e nimic de capul meu, că sunt slabă. Visurile mele m-au motivat să mă înscriu, modul în care eu mă vad și în care văd viața m-a motivat”, dezvăluie tânăra de 23 de ani. 

Tonul face muzica

Deși o mână de om, Elena nu ezită să-și spună răspicat părerea, și nici să se ia „la trântă” cu adversare puternice de la echipa adversă.

„Fiți atenți la mine pe traseu, fiți atenți la mimica mea, pentru că atunci o să vă dați seama când îmi convine ceva și când nu”, declara ea înainte de plecare, dezvăluind și cum reacționează când este scoasă din sărite, lucru care, în condițiile de stres de pe insulă, se întâmplă frecvent. „Depinde de persoana care mă scoate din sărite și de modul prin care a făcut asta, deși nu ar trebui să conteze și să fie diferențe. Dar mă enervez, iar dacă nu sunt lăsată să-mi spun părerea, 100% o să încep să ridic tonul și o să arunc câteva cuvinte care să te facă să te simți prost, practic, te provoc și eu pe tine, să vedem care pe care”.

De altfel, Elena spune că ar schimba la ea, dacă ar putea, „tonul, pentru că tonul face muzica”.

„Mi-aș menține părerile și tot ce gândesc, dar modul prin care mă exprim aș dori să fie mai dulce, să nu mă mai enervez atât de repede și să reacționez într-un fel urât… pentru că după ce realizez ceea ce fac, mă simt prost, mi-e rușine de mine, mă simt vinovată. Aș fi putut să spun lucrurilor pe nume, fără să mă enervez sau să ridic tonul”, a mai recunoscut Războinica.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton