Homepage  / Vedete / Vedete străine

Elizabeth Gutiérrez nu se grăbeşte să ajungă la altar

Elizabeth Gutiérrez nu se grăbeşte să ajungă la altar

de Redactia Tvmania

Frumoasa actriţă Elizabeth Gutiérrez (34 de ani) nu este disperată să devină soţia lui William Levy chiar dacă are o relaţie de aproape zece ani cu el şi doi copii frumoşi împreună, Christopher Alexander, de şapte ani, şi Kailey Alexandra, de trei ani.

“Stiu că vreţi să mă vedeţi în rochie de mireasă, însă eu cred că mult mai importantă este familia. Avem o familie minunată împreună. Nici eu, nici William nu ne grăbim. Faptul că suntem uniţi este mai important decât o hârtie. Când va fi să fie, va fi”, le-a zis Elizabeth reporterilor de “People en Español”.

Actriţa s-a dedicat, în ultimul timp, vieţii de familie şi a acceptat din ce în ce mai rar roluri în telenovele.

Deşi locuiau în Statele Unite, ea s-a mutat, pentru câteva luni, în Mexic ca să fie alături de William pe perioada filmărilor la telenovela “La Tempestad”.

De-a lungul relaţiei lor, Elizabeth a trecut peste faptul că William (33 de ani) a fost implicat în mai multe scandaluri legate de infidelitatea sa. Cel mai recent s-a scris că William ar avea o aventură cu colega sa din “La Tempestad”, însă actorul a negat vehement acest lucru.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton