Homepage  / Vedete străine

Ellen Pompeo, în apărarea fostei sale colege din „Anatomia lui Grey”: „A avut dreptate 100%!”. Despre cine este vorba

Ellen Pompeo, în apărarea fostei sale colege din „Anatomia lui Grey”: „A avut dreptate 100%!”. Despre cine este vorba

de Cătălina Matei,

La mai bine de 10 ani, după ce Katherine Heigl a părăsit distribuția serialului „Anatomia lui Grey”, fiind considerată „dificilă” și „neprofesională”, iată că Ellen Pompeo vine acum cu lămuriri și chiar laude adresate fostei sale colege.

Fosta actriță din „Anatomia lui Grey” – care a fost „pe lista neagră” de la Hollywood pe fondul pretențiilor că este „dificilă” și „neprofesionistă” – este acum lăudată de fosta ei colegă, Ellen Pompeo, notează DailyMail.

Katherine Heigl

Katherine Heigl, în vârstă acum de 43 de ani, a jucat alături de Pompeo, în vârstă de 52 de ani, în șase sezoane ale dramei medicale ABC, înainte de a renunța la serialul în 2010, după ce s-a plâns public de orele lungi pe platourile de filmare.

„Îmi amintesc că Heigl a spus ceva într-un talk-show despre orele nebunești la care lucram – și avea 100% dreptate”, a spus Pompeo miercuri într-un nou episod al podcastului său, „Tell Me with Ellen Pompeo”.

„Dacă ar fi spus asta astăzi, ar fi fost o eroină”, a continuat Pompeo. „Dar ea este înaintea timpului ei… a făcut o declarație despre orele noastre nebunești și, bineînțeles, e mai ușor să ne luăm de o femeie și să o numim ingrată”.

De ce a fost acuzată Katherine Heigl ca fiind „dificilă”

Katherine Heigl a interpretat-o pe Izzie Stevens în primele șase sezoane ale serialului „Anatomia lui Grey”, fiind una dintre cele mai populare actrițe la momentul respectiv.

Însă , în 2009 lucrurile s-au schimbat radical întrea ea și producătoarea Shonda Rhimes, după ce Katherine a declarat în emisiunea „The David Letterman Show”că ar fi avut parte de condiții de lucru „crude”.

„Prima noastră zi înapoi a fost miercuri și a fost – voi continua să spun asta pentru că sper să-i fac de rușine – o zi de 17 ore, ceea ce cred că este crud și răutăcios”, a spus ea atunci.

Ce se întâmplă în sezonul 19 din „Anatomia lui Grey”

ABC a anunțat că se face un nou sezon „Anatomia lui Grey”, cel de-al 19-lea, iar Ellen Pompeo va face în continuare parte din proiect, dar în dublu rol. Ea va reveni atât în calitate de interpretă a lui Meredith Grey, cât şi ca producător executiv al serialului.

Ellen Pompeo a fost până acum co-producător executiv al „Anatomiei lui Grey”. Din 2022, ea va deveni producător executiv. ABC a anunţat că producătoarea executivă Krista Vernoff va coordona în continuare proiectul. Aceasta a devenit showrunner în locul Shondei Rhimes, de la al 14-lea sezon încolo.

Actorii Chandra Wilson şi James Pickens Jr., parte din distribuţia originală, vor reveni de asemenea în sezonul 19. Cel de-al 17-lea sezon a fost centrat pe pandemia de Covid-19, cu Meredith însăşi pe punctul de a muri. Apoi, acţiunea din sezonul 18, lansat în septembrie 2021, se petrece într-o lume post-pandemică.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton