Homepage  / Articole

Ellie White revine pe scenă imediat după ce naște

Ellie White revine pe scenă imediat după ce naște

de Redactia Tvmania

Chiar dacă este însărcinată în şase luni, Ellie White parcurge sute de kilometri pentru a-şi întâlni fanii în concertele pe care le susţine în ţară. Artista are agenda plină de spectacole şi spune că va cânta până în luna a noua de sarcină, mai exact până în noiembrie.

Ellie White a mărturisit pentru revista “InStyle” că, după ce va naşte, nu va sta prea mult pe acasă. De Sărbători, la doar două săptămâni după ce va aduce pe lume un băieţel, Ellie va urca din nou pe scenă. “Sfârşitul de an mă prinde concertând în ţară. În octombrie am pregătite deja concerte, în noiembrie mă relaxez puţin, iar de Revelion, după naştere, voi fi din nou pe scenă”, a mărturisit artista.

Perioada sarcinii nu i-a schimbat foarte mult stilul de viaţă. “În afara faptului că obosesc puţin mai repede, nu am renunţat să fac absolut nimic din ce făceam până acum. Merg în continuare la aerobic, fitness, repetiţii cu dansatorii, însă, e adevărat, nu mai fac toate exerciţiile de dinainte”, a declarat ea

Cel mai recent videoclip al lui Ellie se intitulează “Ziua mea”:

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=vmVHoMtpvTM[/youtube]

Citește și:

Ellie White a lansat clipul piesei “Ziua mea”, filmat în Malta

Ellie White a aflat că va avea un băieţel

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton