Homepage  / Vedete / Vedete străine

Elon Musk și Grimes, obligați să schimbe numele copilului lor

Elon Musk și Grimes, obligați să schimbe numele copilului lor

de Redactia Tvmania

Copilul cântăreței Grimes și al lui Elon Musk s-a născut la începutul lunii mai și a primit de la părinți numele de X Æ A-12. Din cauza unor probleme legale, cuplul a trebuit să schimbe numele copilului și iată care a fost schimbarea.

 În luna martie, Grimes a dezvăluit faptul că este însărcinată cu copilul lui Elon Musk. La scurt timp după, Elon a postat pe twitter marea veste, anunțând că băiatul lor s-a născut pe data de 4 mai.

În ceea ce privește numele copilului, cuplul extravagant a ales ceva cu siguranță pe măsură, numindu-și copilul „X Æ A-12”. Numele copilului a fost unul foarte controversat pe social media, iar fanii celor doi au dezbătut pronunția acestuia. Din cauza anumitor legi ale statului California, numele copilului a suferit câteva schimbări. Grimes și-a lămurit fanii că numele a rămas același doar că au schimbat puțin modul în care se scrie, acesta este acum „X Æ A-Xii” conform unei postări. „Cifre romane. Arată mult mai bine, sinceră să fiu”, a spus ea.

Conform TMZ, numele original al fiului lor era „ilegal” în California. Avocatul David Glass a explicat publicației People că:

„În California, poți folosi doar cele 26 de caractere din limba engleză pentru numele unui copil”. „Astfel, un nume nu poate avea numere, cifre romane, accente, alte simboluri sau emoji-uri. Doar apostroful, pentru un nume precum O’Connor – este acceptat”.

 
 Grimes a fost cea care a oferit explicații cu privire la semnificația numelui. Potrivit ei, „X este o variabilă necunoscută, Æ – Ai în limbajul elfilor (dragoste sau Inteligență Artificială, A-12 precursorul avionului Lockheed SR-17 Blackbird și A-ul vine de la „Archangel’, piesa mea preferată.” Ulterior, Elon Musk a corectat-o și i-a comentat la postarea de pe Twitter, spunându-i că este de fapt „SR-71.”
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton