Întâlnește-te cu mine sub Turnul Eiffel… Emily Cooper s-a întors la Paris! În iunie, Lily Collins a scris un mesaj în mediul online dedicat fanilor producției, iar Netflix a publicat, în septembrie 2022, primele imagini din sezonul 3 „Emily in Paris”. Iată când e programată premiera noilor episoade.
„Emily in Paris” este în prezent unul dintre cele mai populare și de succes seriale de comedie de pe Netflix și se va întoarce în curând pentru cel de-al treilea sezon. Fanii vor fi încântați să afle că Emily in Paris a fost reînnoit și pentru un al patrulea sezon.
Cuprins
Cuprins
Când apare „Emily in Paris” sezonul 3
În cadrul evenimentului Netflix TUDUM, s-a dezvăluit că Emily in Paris sezonul 3 va fi lansat miercuri, 21 decembrie 2022.
Pe Emily o așteaptă câteva alegeri majore în următorul sezon, în special în ceea ce privește cariera și viața amoroasă.
După ce șefa lui Emily, Madeline, a sosit din SUA, Emily s-a certat imediat cu Sylvie, care în cele din urmă a părăsit Savoir pentru a-și înființa propria firmă de marketing. În acest proces, Sylvie i-a oferit lui Emily un post în cadrul firmei, ceea ce o lasă pe Emily să decidă între a rămâne la Paris sau a continua să-și urmărească promovarea în Chicago. Având în vedere numele serialului, ne așteptăm ca Emily să rămână în Orașul Luminii.
Presupunând că nu vor exista întârzieri în ceea ce privește producția, atunci am putea vedea cel de-al treilea sezon pe Netflix înainte de sfârșitul anului 2022.
Știrea inițială:
Netflix a făcut anunțul așteptat de fanii „Emily in Paris”. Începe producția sezonului 3
În ianuarie, „Emily in Paris”, serial lansat de Darren Star (creatorul „Sex and the City”), a fost reînnoit cu încă două sezoane de Netflix. Zilele acestea, echipa show-ului a ajuns la Paris, unde a început producția noului sezon al serialului cu Lily Collins în rol principal.
„Din nou la masă împreună, și nu este pentru o întâlnire cu un client sau o cină”, a postat contul oficial de Instagram al serialului. „Producția pentru sezonul 3 începe acum!”.
De asemenea, vestea că au început filmările pentru noul sezon Emily in Paris a fost anunțată și de Lily Collins, pe Instagram. „Reunite la Paris! Să înceapă filmările pentru sezonul 3!”, a scris Collins.
Lily Collins este gata pentru noile aventuri ale lui Emily
Vedeta titulară a serialului, Lily Collins, a sosit la Paris chiar săptămâna trecută pentru a începe filmările la sezonul trei al serialului de succes de pe Netflix. Pe 1 iunie, ea a împărtășit pe Instagram o fotografie amuzantă. În imagine, apare alături de colega Ashley Park, care o interpretează pe Mindy Chen.
Cu Turnul Eiffel în depărtare, Lily Collins și Ashley Park par foarte fericite că s-au întors să filmeze în Orașul luminilor.
„Americanii ăștia umblă din nou prin Paris, yayyyyy!”, a scris Park, la rândul ei, pe contul personal de Instagram.
Pe 31 mai, Collins a dat de înțeles că s-a întors la Paris pentru a filma ultimul sezon, când a pozat în fața unui panou publicitar uriaș cu chipul ei pe el, pe aeroportul Charles De Gaulle din Paris.
„O surpriză de bun venit foarte GRAND la Paris! Fericită să mă întorc în Franța…”, a scris Lily Collins pe Instagram
Povestea din primele 2 sezoane Emily in Paris
Emily este o ambițioasă directoare de marketing în vârstă de douăzeci și ceva de ani, din Chicago. Pe neașteptate, primește jobul ideal în Paris atunci când compania la care lucra achiziționează o companie franceză de marketing pentru produse de lux, căreia Emily trebuie să-i revitalizeze strategia de marketing pentru rețelele de socializare.
Noua viață pariziană a lui Emily este plină de aventuri palpitante și provocări surprinzătoare, ea străduindu-se să-și cucerească noii colegi de serviciu, să-și facă prieteni și să se bucure de întâlniri romantice.
În sezonul 2, acum mai înrădăcinată în viața ei din Paris, Emily acum se descurcă mai ușor, dar stilul de viață franțuzesc îi dă în continuare de furcă. După ce intră într-un triunghi amoros cu vecinul ei și cu prima ei prietenă franțuzoaică, Emily e hotărâtă să se concentreze asupra muncii, care devine din ce în ce mai complicată în fiecare zi.
La cursul de limba franceză, cunoaște un expat care o enervează la culme, dar care o și intrigă.
Cât de vizionat a fost Emily in Paris
Sezonul 2 a fost lansat pe 22 decembrie, debutând în Top 10 Netflix global și în fruntea listei în 94 de țări, cu 107,6 milioane de ore vizionate (22 – 26 decembrie), a anunțat Netflix.
Sezonul 1 a făcut, de asemenea, să reapară în lista Top 10 global în 53 de țări.
Deși primul său sezon s-a confruntat cu critici pentru reprezentările stereotipurilor franceze și ceea ce unii au susținut că a fost o suprareprezentare la Premiile Globul de Aur 2021, a fost deja reînnoit pentru un al patrulea sezon.
Momentan, nu există încă o dată de lansare pentru sezonul 3.
Lily Collins, după anunțul că „Emily in Paris” va ajunge la sezonul 4: „Merci beaucoup!”
Luni seară, când vestea prelungirii serialului său cu încă două sezoane a apărut în presă, Lily Collins a avut o reacție în mediul online. Pe contul său de Instagram, actrița de 32 de ani le-a mulțumit fanilor.
„M-am trezit devreme pentru a vă oferi o veste FOARTE interesantă… @emilyinparis se întoarce cu sezonul 3… ȘI așteptați… sezonul 4!!!!! Nu îmi dau seama dacă lui Emily i-ar plăcea sau ar urî această ținută în care sunt îmbrăcată când fac acest anunț, dar ar țipa oricum. Vă iubesc cu adevărat pe toți, vă mulțumesc mult pentru sprijinul incredibil. Serios, de abia aștept! Mulțumesc frumos!!…”, a scris Lily Collins pe Instagram.