Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme Online / Netflix

„Emily la Paris”, sezonul 4: Tot ce trebuie să știi despre serialul Netflix

de Andra Stana,

Emily in Paris este un serial de comedie romantică original Netflix creat de Darren Star, cel care s-a ocupat și de Sex and the City și And Just Like That. Netflix a reînnoit Emily in Paris pentru sezoanele 3 și 4 la începutul anului 2022, așa că urmează noi aventuri pentru personajul interpretat de Lily Collins. Ce știm până acum despre sezonul cu numărul patru al serialului Netflix.

[toc]

„Emily în Paris”, sezonul 4: Emily schimbă Parisul cu alt oraș european fabulos

În sezonul 4 al serialului, Emily va părăsi Parisul. În iunie, în cadrul evenimentului TUDUM de la Netflix, Lily Collins a vorbit despre ceea ce ne putem aștepta de la noul sezon și se pare că o călătorie la Roma se află pe listă, scrie glamourmagazine.co.uk.

„În timp ce inima lui Emily va rămâne mereu fidelă Parisului, viața ei ia niște întorsături neașteptate în acest sezon”, a spus Lily Collins. „Să nu fiți surprinși să o găsiți într-o vacanță la Roma”.

De asemenea, Lily a ținut să își tachineze fanii cu câteva întrebări care își așteaptă răspunsul în sezonul 4 Emily in Paris.

Se poate spune că am încheiat sezonul trecut într-o notă dramatică și, surpriză, nu se termină aici”, a spus ea. „Alfie are încă inima frântă? Își va primi Gabriel steaua Michelin? Vor merge Mindy și trupa la Eurovision? Și ce se va întâmpla cu Camille? Și să nu uităm întrebarea supremă: Oare Emily și Gabriel vor fi în sfârșit împreună?”, se întreabă protagonista serialului de pe Netflix.

Update, 10 iunie 2023:

„Emily in Paris”, sezonul 4, afectat de greva scenariștilor

În ultima perioadă, greva scenariștilor de la Hollywood a pus pe pauză mai multe proiecte. Pe listă a apărut și „Emily in Paris”, care ar fi trebuit, în curând, să înceapă filmările pentru sezonul 4.

Producția celui de-al patrulea sezon al serialului „Emily in Paris” va suferi o întârziere din cauza grevei Sindicatului Scenariștilor din America. În acest context, Philippine Leroy-Beaulieu – care o interpretează pe Sylvie, șefa lui Emily (Lily Collins), în serialul de succes de pe Netflix – a confirmat că sezonul 4 din „Emily in Paris” a fost afectat de greva scenariștilor.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Un pic. Așteptăm să se rezolve. Vom vedea cum se rezolvă!”, a răspuns actrița de 60 de ani, pentru Variety, ca răspuns la întrebarea dacă serialul va fi amânat.

Filmările urmau să înceapă în capitala franceză la sfârșitul verii sau la începutul toamnei, dar publicația menționată relatează că acum vor fi amânate cu două luni.

Știrea inițială, 27 decembrie 2022:

Emily în Paris Sezonul 4 data de lansare

În ianuarie 2021, „Emily in Paris” a fost reînnoit cu încă două sezoane de Netflix

Până acum, Netflix nu a anunțat o dată de lansare pentru sezonul 4. Primul sezon a avut premiera în octombrie 2020, iar cel de-al doilea și al treilea sezon au sosit în decembrie 2021, respectiv 2022. Având în vedere acest tipar, Netflix ar putea alege să lanseze cel de-al patrulea sezon Emily in Paris în jurul Crăciunului 2023.

Despre ce va fi vorba în Emily in Paris, sezonul 4

Deși Netflix nu a dezvăluit încă povestea oficială pentru sezonul 4, finalul șocant al sezonului 3 oferă cu siguranță câteva indicii despre ce va urma. Spoiler: se pare că vor fi multe drame legate de relații, scrie People.com.

Nu numai că Camille și Gabriel se despart la altar, dar Alfie și Emily se pare că merg pe drumuri separate după ce Alfie află despre adevăratele sentimente ale lui Emily pentru Gabriel. Cu toate acestea, cel mai mare șoc este însă la sfârșitul episodului, când Gabriel îi dezvăluie lui Emily că Camille este însărcinată.

Când încep filmările la Emily in Paris sezonul 4

Se pare că sezonul 4 nu a început încă filmările, dar acestea ar putea începe în 2023.

Distribuția Emily la Paris, sezonul 4

Probabil că cei mai mulți dintre actorii principali se vor întoarce pentru sezonul 4.

Cu toate acestea, printre potențialele personaje care ar putea să nu se întoarcă se numără Kate Walsh în rolul lui Madeline Wheeler și Lucien Laviscount în rolul lui Alfie, deoarece știm că acesta s-a despărțit de Emily în finalul sezonului 3. Va trebui să așteptăm și să vedem dacă cei doi își vor face sau nu apariția în noul sezon.

Distribuția principală este formată din:

Unde să vizionați Emily la Paris

Sezoanele 1-3 din Emily in Paris sunt disponibile pe Netflix.

Sursa foto: Netflix

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te