Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Eminem are success cu albumul „Recovery”

de Redactia Tvmania

După turneul din 2005, cariera unuia dintre cei mai importanţi rapperi a fost aproape de implozie. Eminem s-a redresat în 2009, cu „Relapse”, şi a rispit orice îndoială cu proaspătul „Recovery”

.

Când ajungi să fii cel mai bine vândut artist al deceniului în Statele Unite şi ai o istorie de probleme cu abuzul de droguri şi analgezice, nu poţi s-o iei decât în jos. Din păcate, asta s-a întâmplat cu Eminem din 2005 şi până în 2009, când diferitele probleme personale l-au îndepărtat de studio şi scenă, aducându-i, în schimb, internarea la o clinică de dezintoxicare. Rapper-ul american, Marshall Mathers al III-lea pe numele adevărat, a flirtat inclusiv cu retragerea definitivă din industrie, însă, din fericire pentru fani, s-a răzgândit. A urmat discul “Relapse”, în primăvara anului trecut, apoi „Recovery”, apărut pe 21 iunie, iar Eminem pare să nici nu fi dispărut vreun moment.
.

„Recovery” a intrat directul pe locul întâi în topul Billboard – al şaselea astfel de debut pentru Eminem – şi a produs hit-urile internaţionale „Not Afraid” şi „Love the Way You Lie”, care au semnalat „renaşterea” artistului. Dincolo de succesul la public, criticii l-au lăudat pe Eminem pentru că şi-a păstrat limba ascuţită şi stilul care l-a impus.

.

Citiţi textul integral în revistă

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te