În ediția din acest weekend, echipa emisiunii “Asta-i România” ajunge la Bistrița, la poalele munților Bârgăului, ghid fiind părintele Gavril Hortz, de la mănăstirea Piatra Fântânele. Deși primăvara e aproape, zăpada îi ține captivi pe locuitorii cătunelor. În acest loc parcă uitat de Dumnezeu se ajunge cu dificultate. Când se lasă seara, oamenii își luminează odăile cu ajutorul lămpilor cu gaz sau cu lumânările. Așa se roagă, așa mănâncă și tot așa își fac temele pruncii lor.
“Cu lămpașu ne apucăm și scriem, citim. Și ne pregătim pentru o nouă zi de școală. Așa am învățat și noi și bunii noștri. Așa e și astăzi”, spune unul dintre acești copii.
Și pentru că în cătun nu au unde învăța, micuții străbat zilnic pe jos 12 km până ajung la școala din comuna de la poalele muntelui.
Urmăriți sâmbătă, de la ora 20.00, la Kanal D, în emisiunea “Asta-i România!”, cum supraviețuiesc oamenii din cătunele răsfirate și întunecate ale munților.