Homepage  / Știri

Emisiunea „În premieră”, de la Antena 3, aniversează 5 ani

Emisiunea „În premieră”, de la Antena 3, aniversează 5 ani

de Redactia Tvmania

Duminică, 6 martie, “În premieră” revine cu un nou sezon la Antena 3, de la ora 21.00. Emisiunea împlineşte 5 ani.

„Aniversăm cum ştim noi, cu reportaje în care ne-am pus sufletul şi zile lungi de muncă. O să vorbim despre viitorul apropiat al României şi al Europei, despre eşecuri de 20 de ani care adâncesc ţara în sărăcie, despre furturi de multe sute de milioane de euro, despre abuzuri şi despre sistemul bulversat de valori, care îi face pe cei mari şi tari să arunce bani cu nemiluita în domenii care n-au nevoie şi le vitregesc pe cele care au renunţat să mai strige zadarnic după ajutor.

O să avem şi români frumoşi, că sunt mulţi prin tară şi prin lume. Am reluat şi câteva poveşti mai vechi, ca să vedem ce s-a mai întâmplat cu personajele noastre peste ani. Un sezon lung şi plin, aşa cum trebuie la o aniversare”, a dezvăluit Carmen Avram, producătoarea şi prezentatoarea emisiunii.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton