Homepage  / Știri

„Jocuri de celebritate” începe la Pro TV. Am aflat cine sunt invitații serii!

„Jocuri de celebritate” începe la Pro TV. Am aflat cine sunt invitații serii!

de Redactia Tvmania

Prima ediție „Jocuri de celebritate” este programată să înceapă în această seară, de la ora 22.30, la Pro TV.  Mihai Bobonete a pregătit, alături de căpitanii de echipă Paul Ipate și Octavian Strunilă, multe probe amuzante.

jocuri-de-celebritate-1

Echipele, formate din patru persoane: căpitanul de echipă, două celebrități și un invitat special, o persoană care nu face parte din lumea publică, vor lupta cot la cot și se vor confrunta în diverse probe pentru a-și duce echipa către câștig.

Invitatul din fiecare echipă, persoana care nu face parte din lumea publică, are șansa de a câștiga marele premiu de 10.000 de lei pentru a-și îndeplini o dorință: de la excursii alături de persoanele iubite și organizarea de spectacole independente de teatru, până la excursii cu motocicleta în Mongolia sau lansarea unei afaceri online.

Echipele au la dispoziție cinci probe pentru a acumula cât mai multe puncte. Echipa care strânge cele mai multe puncte va intra în proba finală, numită „Nume si prenume”, unde informațiile pe care le au despre vedete le pot aduce marele premiu în buzunar.

Vedete noi în fiecare ediție

Fiecare ediție „Jocuri de celebritate” pregătește noi probe și noi vedete, care vor fi cuprinse de spiritul competiției și se vor distra alături de Bobonete, Strunilă și Ipate.

jocuri-de-celebritate

În prima ediție, Paul Ipate va fi căpitanul echipei formate din Adela Popescu, Natanticu și Zob, prietenul lui Natanticu, care își dorește marele premiul pentru a pleca într-o excursie cu motocicleta în Mongolia. Octavian Strunilă va conduce echipa formată din Cove, Dana Rogoz și Ioana, prietena Danei, care vrea să investească banii într-un spectacol de teatru independent.

Cele două echipe vor juca Numele are cuvântul, Bolul Kaboom – o probă explozivă, Cu fața la pernă, Litere încrucișate, Fără cuvinte și proba finală: Nume și prenume. Toate probele sunt atent realizate pentru a garanta hohote de râs, la toate acestea adaugându-se ingredientele secrete: personalitatea concurenților și multe ghidușii.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton