Homepage  / Știri

Emisiunea “Next Star” se mută la Teatrul ”Tănase”

Emisiunea “Next  Star” se mută la Teatrul ”Tănase”

de Redactia Tvmania

La invitaţia Teatrului de revistă  ”Constantin Tănase” din Bucureşti, concurenţii din primul sezon al show-ului ”Next Star”, emisiune prezentată de Dan Negru, în fiecare joi seară, de la ora 20.30, la Antena 1, vor avea propriul lor spectacol: ”Next Star la Teatrul Tănase”.

 

Duminica trecută, însoţiţi de părinţi, bunici sau fraţi mai mari, copiii  au avut prima repetiţie pe scena teatrului.

 

Vasile Muraru, membru în juriul ”Next Star”, directorul artistic al Teatrului Tănase şi iniţiatorul spectacolului, spune că ideea de a aduce pe scena teatrului un proiect de televiziune i-a venit în timpului primei emisii, din primul sezon al emisiunii.

 

“Imediat am simţit potenţialul acestor copii şi al show-ului şi am declarat la scenă deschisă că îi doresc pe concurenţi într-un spectacol la Teatrul Tănase. Iată că acest proiect a intrat în linie dreaptă, decorul este în lucru, piesele muzicale, dar şi celelalte numere de teatru, dans sunt aproape gata.

 

O să avem şi invitaţi surpriză, iar data aproximativă de lansare a spectacolului este sfârşit de octombrie”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton