Homepage  / Vedete / Vedete străine

Emma Stone a născut! Actrița a devenit mamă pentru prima oară

Emma Stone a născut! Actrița a devenit mamă pentru prima oară

de Redactia Tvmania

Actrița Emma Stone și partenerul ei, Dave McCary, au devenit pentru prima oară părinți.

Potrivit unor surse citate de TMZ actrița, în vârstă de 32 de ani, a născut sâmbăta trecută în Los Angeles. Cuplul nu a confirmat încă numele sau genul primului-născut, dar este, fără îndoială, încântat.
Sarcina Emmei a fost confirmată în ianuarie când o sursă a declarat pentru E!News: „Emma este însărcinată și iubește viața de familie!”. Deși nu a făcut nicio declarație publică cu privire la sarcina sa, actrița a fost surprinsă de paparazzi pe parcursul celor 9 luni, observând burtica sa vizibil crescută. 

Din cauza sarcinii, Emma a fost nevoită să renunțe și la un viitor proiect alături de Brad Pitt. Actrița ar fi trebuit să joace rolul principal într-un lungmetraj al regizorului „La La Land”, Damien Chazelle.  Ea a părăsit distribuția după un aparent conflict în ceea ce privește programul filmărilor. Actrița a solicitat întârzierea filmărilor pentru a putea fi lângă bebelușul ei în primele luni de viață. Potrivit Deadline, actrița australiană Margot Robbie va fi cea care o va înlocui pe Emma Stone.

Emma și Dave McCary au început să iasă în 2017, după ce  s-au întâlnit pe platoul de filmare Saturday Night Live, unde el lucrează ca regizor de segment.

Cuplul și-a confirmat logodna în decembrie 2019, când Dave a împărtășit o fotografie pe Instagram cu Emma arătându-și inelul.
În luna mai 2020 presa tabloidă scria că Emma s-a căsătorit în secret cu McCarry. Căsătoria lor a fost apoi confirmată de People în septembrie, la două săptămâni după ce au fost văzuți purtând verighete.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton