Homepage  / Vedete străine

Emma Stone joacă în „Poor Things” un soi de Frankenstein feminin

Emma Stone joacă în „Poor Things” un soi de Frankenstein feminin

de Andreea Hentea,

Trailerul recent apărut al noului film al lui Yorgos Lanthimos, „Poor Things” (2023), ne confirmă apetitul cineastului pentru provocare. Ecranizare a romanului omonim al lui Alasdair Gray, acesta ne propune povestea stranie a Bellei Baxter (Emma Stone), o „reinterpretare a mitului lui Frankenstein”, scrie collider.com.

„Unul dintre cineaștii așteptați ai anului 2023, alături de Martin Scorsese, Wes Anderson, David Fincher, Christopher Nolan și Greta Gerwig, non-conformistul regizor grec Yorgos Lanthimos ne propune, de această dată, o poveste de dragoste care îmbină componenta gotică și elementele SF: «Poor Things»”, afirmă site-ul menționat.

„Poor Things”: Mark Ruffalo, Emma Stone

Lanthimos ne provoacă din nou

Considerat unul dintre cei mai originali creatori de cinema ai ultimului deceniu, Lanthimos a impresionat și a șocat, deopotrivă, prin filme precum „Homarul” (2015) sau „Uciderea cerbului sacru” (2015).

Cel mai mare succes al său de până acum este sarcastica dramă de epocă „Favorita” / „The Favourite” (2018), nominalizată la nouă premii Oscar și recompensată cu o statuetă pentru jocul excepțional al Oliviei Colman în rolul principal.

Emma Stone, una dintre actrițele preferate ale lui Lanthimos, a jucat, și ea, un rol memorabil în „Favorita”, fiind nominalizată la Oscarul pentru rol secundar.

Filmul „Poor Things” este adaptarea romanului omonim al scriitorului scoțian Alasdair Gray, publicat în 1992 (tradus în românește „Sărmane creaturi”) și recompensat cu Costa Book Award și Guardian Fiction Prize. Acesta urmărește povestea unei femei prinse într-o poveste de dragoste gotică, de genul celor foarte răspândite în epoca victoriană.

Personajul central al cărții, frumoasa Bella Baxter, o tânără gravidă, se sinucide aruncându-se într-un râu, dar cadavrul său este recuperat de genialul chirurg Godwin Baxter, care recrează o ființă nouă din trupul femeii și creierul copilului ei nenăscut: o femeie matură, cu mintea unui bebeluș.

O resuscitare năucitoare și o aventură pe măsură

Scenariul filmului este scris de Tony McNamara („Ecaterina”, „Cruella”), care a colaborat cu regizorul Yorgos Lanthimos la filmul „Favorita”.

Trailerul ne înfățișează peisaje de vis, în culori vibrante, în care, înveșmântată în ținute excentrice, eroina Emmei Stone, resuscitata Bella, dansează, mănâncă și se comportă ca un bebeluș cu orice nouă cunoștință, întinzând mâna pentru a-i pipăi fața. Confuză în ceea ce privește identitatea sa și lumea înconjurătoare, ea încearcă, sub îndrumarea Dr. Baxter, să reînvețe tot ce știa înainte de operație. Curând, Bella începe să se simtă prinsă în capcană și se lasă amăgită de un avocat dubios, Duncan Wedderburn (Mark Ruffalo), cu care fuge în lume, străbătând mai multe continente. În esență, periculoasa aventură a tinerei femei devine o călătorie printre diversele prejudecăți ale epocii, de-a lungul căreia Bella evoluează și caută răspunsuri, în speranța eliberării la care visează.

Willem Dafoe pare perfect pentru rolul excentricului dr. Godwin Baxter, savantul care efectuează îndrăznețul experiment pe Bella. Mark Ruffalo are, și el, un rol provocator: avocatul Duncan Wedderburn, imoralul iubit al Bellei, iar Christopher Abbott („Catch-22”) este un alt personaj cheie: nemilosul general Sir Aubrey de la Pole Blessington. Distribuția îi mai cuprinde pe Ramy Youssef, Jerrod Carmichael, Margaret Qualley și Kathryn Hunter. Filmările au avut loc în Ungaria, în a doua jumătate a anului 2021.

Filmul „Poor Things” va avea premiera internațională pe 8 septembrie, dar până atunci se estimează că va fi prezentat în festivaluri de film prestigioase, precum cel de la Veneția sau de la Telluride. În cinematografele din România îl vom vedea începând din 13 octombrie.

Până la momentul premierei, urmăriți trailerul filmului aici:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton