2,5 milioane de dolari au plătit actorii Emma Stone (24 de ani) şi Andrew Garfield (29 de ani) – care formează un cuplu din timpul filmărilor la „Uimitorul Om-Păianjen” (2012) – pe noua lor vilă din Beverly Hills, pe care o împart.
Proprietatea are 358 de metri pătraţi, patru dormitoare şi este amplasată într-o zonă exclusivistă.
Casa i-a aparţinut actorului Dudley Moore (care a jucat în comedia „Arthur, ruşinea familiei”, din 1988) şi are un şemineu şi tavane înalte, decorate cu bârne de lemn.
Cei doi vor juca din nou împreună în continuarea peliculei, care va fi lansată la cinema în 2014, iar prietenii apropiaţi insistă că nu se grăbesc deloc spre altar.