Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Epic Drama va difuza, din 10 noiembrie, mini-seria de epocă „O lume în flăcări”

de Redactia Tvmania

Mini-seria britanică de epocă „O lume în flăcări”, care are premiera la Epic Drama pe 10 noiembrie, prezintă momente din cel de-al Doilea Război Mondial prin ochii unor oameni obişnuiţi.

Postul Epic Drama aduce, din 10 noiembrie, mini-seria britanică în 7 episoade „O lume în flăcări”/ „World on Fire”, al cărei scenariu a fost scris de Peter Bowker, câştigător la Bafta pentru producţii ca „Marvellous” (2014) sau „Eric & Ernie” (2011). Producţia, care se va termina la britanici chiar pe 10 noiembrie, când va fi lansată în Europa Centrală şi de Sud-Est, a fost filmată în mai multe ţări, printre care Polonia, Franța, Germania și Marea Britanie. 

Un proiect ambiţios

Cu ajutorul distribuţiei de excepţie (din care fac parte nume mari, precum Helen Hunt, oscarizată pentru rolul din „Mai bine nu se poate”, și Sean Bean, celebru din „Stăpânul inelelor” și „Urzeala tronurilor”), decorurilor şi costumelor, serialul reuşeşte să transpună telespectatorii în atmosfera celui de-al Doilea Război Mondial încă de la primul episod. „O lume în flăcări” se axează pe primul an al războiului, de la invazia germanilor în Polonia, în septembrie 1939, până la Bătălia Angliei, din octombrie 1940. 

„Am vrut să surprind în acest serial cooperarea globală din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost prima dată în istoria modernă când oameni diferiţi, din ţări diferite, au ajuns să vorbească între ei și să coopereze la un nivel personal. Era timpul să urmărim o dramă în care diverse popoare cu nevoi diferite s-au unit ca să ţină piept unui cult al urii. Aflaţi cum oameni din mai multe colţuri ale lumi s-au intersectat pe fundalul vremurilor respective, dându-şi seama că până la urmă nu sunt atât de diferiţi”, a declarat Peter Bowker, care este şi producător executiv. 

Culoarea locală, perfect redată, a fost totuşi greu de realizat de regizorul Adam Smith şi de colegii săi. Adam şi-a dorit ca, din punct de vedere tehnic, „O lume în flăcări” să arate ca un film de cinema, dar să-şi păstreze aerul de serial, cu multe close-up-uri. „Cred că nimeni din echipa mea nu şi-a dat seama cât de greu urma să fie. Lucruri pe care le credeam uşoare s-au dovedit a fi grele. În primele săptămâni de filmare am avut o locaţie nouă în fiecare zi. Am avut o echipă mare în Manchester şi una în Praga. Cel mai ofertant oraş pentru noi a fost Praga. Cei de acolo au făcut multe filme de război şi se vede că sunt experimentaţi pe acest gen. Pentru scena cu bombardamentul Varşoviei am găsit o fabrică dărăpănată din afara oraşului Praga. A fost exact ce aveam nevoie”, a povestit el. 

Ce se întâmplă în serial

Acţiunea serialului începe în anul 1939, la Varşovia, unde tânărul translator Harry jură s-o ajute pe Kasia, ospătăriţa poloneză de care s-a îndrăgostit, să fugă în momentul în care germanii invadează Polonia, iar Marea Britanie declară război Germaniei. Dar Harry mai are o problemă, cum să explice acest lucru iubitei sale, cântăreaţa Lois Bennett, care îl așteaptă acasă, în Manchester. Pe măsură ce naziştii ocupă Europa, Kasia se implică tot mai serios în activitățile Rezistenței, la Varșovia, punând pe locul doi relaţia de iubire. Între timp, la Berlin, jurnalista americană Nancy îşi riscă viaţa vrând să protejeze nişte vecini, iar la Paris nepotul ei, medicul Webster, refuză să părăsească oraşul de dragul partenerului său de viaţă. 

 

Cine sunt personajele şi cine le joacă

HARRY CHASE (Jonah Hauer-King). E un britanic rebel şi idealist, prins într-un trinughi amoros cu poloneza Kasia şi britanica Lois. 

KASIA TOMASZESKI (Zofia Wichlacz). E o poloneză modestă care trebuie să aleagă între iubirea pe care o simte pentru Harry şi datoria faţă de familia ei. 

LOIS BENNETT (Julia Brown). E o tânără talentată, care are grijă de familia ei şi care îşi urmează visul de a deveni o cântăreaţă cunoscută. Aventura lui Harry o maturizează.

NANCY CAMPBELL (Helen Hunt, premiată cu un Oscar pentru rolul din filmul „Mai bine nu se poate”). E o jurnalistă de război care încearcă să plece din Berlin cu poveşti importante despre nazişti. 

ROBINA CHASE (Lesley Manville, pe care o mai vedeţi la Epic Drama şi în „Harlots”). E mama lui Harry, o văduvă cu un caracater distant, pe care războiul o va schimba. 

DOUGLAS BENNETT (Sean Bean, Ned Stark din „Urzeala tronurilor”). E un bărbat pacifist ai cărui copii, Tom şi Lois, îl scot din zona de confort, şi care găseşte consolare în Robina.  

WEBSTER O’CONNOR (Brian J. Smith). Este un chirurg pasionat de meseria sa, care nu părăseşte Parisul atunci când este ocupat, vrând să fie aproape de iubitul său.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te