Homepage  / Articole

Epilogul serialului „Lost” a apărut pe Internet

Epilogul serialului „Lost” a apărut pe Internet

de Redactia Tvmania

Nominalizat la 13 premii Emmy luna aceasta, „Lost: Naufragiaţii” promite răspunsuri după marele final într-un epilog care a apărut ilegal pe Internet.

.

PRIETENI? Ultimele 12 minute promit o secvenţă între Ben Linus (Michael Emerson) şi Hugo „Hurley” Reyes (Jorge Garcia).

PRIETENI? Ultimele 12 minute promit o secvenţă între Ben Linus (Michael Emerson) şi Hugo „Hurley” Reyes (Jorge Garcia).

În SUA, „Lost: Naufragiaţii” s-a terminat pe 23 mai (în România, AXN a difuzat ultimul episod pe 28 iulie), iar de atunci fanii au tot sperat că se vor lămuri cât de cât în legătură cu misterele serialului început în 2004 când va apărea DVD-ul cu sezonul şase.

Acesta va fi lansat în SUA pe 24 august şi va conţine un clip de 12 minute, intitulat „The New Man in Charge”. Dar filmuleţul a apărut deja pe Internet (pe site-urile Dark UFO şi YouTube), a fost văzut de câţiva fani „Lost” şi a fost rapid îndepărtat de compania Disney (care deţine şi postul ABC, care a transmis serialul peste Ocean). Acum, pe Internet este disponibil doar un promo de aproape două minute din acest epilog al serialului.

.

Lămuriri şi nu prea

În cele 12 minute extra de poveste, privitorul asistă, într-adevăr, la scene între Ben Linus (Michael Emerson) şi Hugo „Hurley” Reyes (Jorge Garcia), rămas gardianul insulei, după Jack (Matthew Fox).

Imaginile îl înfăţişează pe Ben, într-un depozit DHARMA din insula Guam (Oceanul Pacific) – probabil depozitul care trimitea alimente pe insulă, pe care are de gând să îl închidă.

Alte explicaţii incluse în epilog sunt legate de

– staţia Hydra (prima staţie de cercetare de pe insulă, unde erau ţinuţi în captivitate urşii polari şi unde au fost încarceraţi, în sezonul trei, Jack, Kate şi Sawyer),

– camera 23 (folosită de Iniţiativa DHARMA pentru experimente psihologice şi unde Ceilalţi i-au ţinut pe Karl şi Walt),

– problema gravidităţii (imposibilitatea femeilor de a-şi duce sarcina la capăt era motivată de nivelul ridicat al electromagnetismului de pe insulă),

– tânărul Walt (Malcolm David Kelley), fiul lui Michael (Harold Perrineau) şi doctorul Pierre Chang (François Chau), din filmuleţele de orientare DHARMA, care folosea pseudonime din motive de securitate.

Text: Monica Popescu

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton