Homepage  / Articole

Este oficial! Depp şi Paradis chiar s-au despărţit

Este oficial! Depp şi Paradis chiar s-au despărţit

de Redactia Tvmania

A venit şi confirmarea: Johnny Depp şi partenera sa, Vanessa Paradis, au decis s-o ia pe drumuri separate. Relaţia lor dura de 14 ani, o eternitate după standardele de la Hollywood.

„Johnny Depp şi Vanessa Paradis s-au despărţit în condiţii bune. Vă rugăm să le respectaţi intimitatea, dar mai ales intimitatea copiilor lor”, a declarat publicistul actorului într-un comunicat.

Zvonurile despre iminenta despărţire a celor două vedete durau de câteva luni. Sursele din anturajul fostului cuplu spun că Johnny Depp (49 de ani) şi Vanessa Paradis (39 de ani) au încercat să-şi salveze relaţia în tot acest timp.

Nu au reușit să își salveze relația

„Încearcă de câteva luni să-şi salveze relaţia, dar în ultimele săptămâni şi-au dat seama că nu vor reuşi”, a explicat o sursă, citată de people.com.

Potrivit tabloidelor americane, ruptura dintre actor şi cântăreaţă a început să se producă după ce s-au mutat din Los Angeles în Franta. În plus, ei n-au mai apărut împreună pe covorul roşu din 2010.

Johnny Depp şi Vanessa Paradis s-au cunoscut în iunie 1998. Actorul a remarcat-o pe cântăreaţă la barul unui hotel din Paris, a invitat-o la masă şi a ţinut-o două ore de vorbă.

Johnny Depp şi Vanessa Paradis au doi copii împreună – Lily-Rose (13 ani) şi John Christopher (10 ani) –, mai multe case răspândite prin toată lumea şi o avere estimată la 300 de milioane de dolari.

Primele zvonuri despre destrămarea cuplului au apărut la începutul anului.

Johnny Depp a fost acuzat că a înşelat-o pe Vanessa Paradis cu două actriţe, Eva Green (31 de ani) şi Ashley Olsen (26 de ani).

Acum o lună, actorul susţinea că nu s-a despărţit de mama copiilor săi. La rândul ei, Vanessa Paradis spunea că nu crede în suflete pereche.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton