Postul Eurosport transmite Turul Franţei, ediţia 102, între 4 şi 26 iulie
Eurosport foloseşte platforma Strava pentru a crea propriul Mare Tur, iar cicliştii au pedalat deja împreună o distanţă egală cu şase tururi în jurul globului. Aplicaţia este disponibilă deja, iar cicliştii trebuie doar să o descarce, să se înscrie în Turul Eurosport şi să pornească la drum pe bicicletă.
700 de ciclişti se luptă deja pentru cele mai importante premii. Competiţia se încheie pe 15 septembrie şi este împărţită pe trei categorii:
– Kilometri parcurşi: pentru cea mai lungă distanţă totală parcursă
– Căţărare: cel mai bun rezultat obţinut în etapele de munte
– Cea mai bună cursă: pentru cea mai lungă distanţă parcursă într-o singură cursă
Care sunt premiile – oportunităţi precum cea de a parcurge legendara secţiune de pavate de la Paris-Roubaix Challenge în vinerea dinaintea cursei alături de Juan Antonio Flecha, ambasadorul Turului Eurosport şi câştigătorul unei etape din Turul Franţei. Cursa va fi filmată şi transmisă pe Eurosport, câştigătorul trăind experienţa unui adevărat star.
Un alt învingător va avea şansa să meargă în maşina oficială a echipei Saxo-Tinkoff într-una din etapele Turului Spaniei la ciclism, bucurându-se astfel de culisele renumitului Mare Tur. Printre celelalte premii se numără şi o bicicletă Greg Lemond Washoe oferită de triplul câştigător al Turului Franţei.