Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Eurovision România: 126 de piese au intrat în preselecţie

de Redactia Tvmania

Artiști consacrați sau debutanți, din România și din străinătate, au răspuns provocării lansate de TVR pentru participarea la Eurovision 2019.

Timp de o lună de zile, compozitorii au înscris în competiție un număr impresionant de piese – 126, cu 70% mai multe decât la ediția precedentă. Materialele au fost transmise exclusiv online, o premieră în istoria participării României la concurs.

 

Joi, 20 decembrie, vom afla semifinaliștii Selecției Naționale.

Sub sloganul „Împlinește visul!”, echipa Eurovision România a dat start înscrierilor pe 9 noiembrie, urmând ca, în următoarele zile, juriul de preselecție să aleagă cel mult 24 de piese pentru etapele următoare ale Selecției Naționale.

Regizori muzicali, oameni de radio, de televiziune și alți specialiști vor asculta cele 126 de piese înscrise, urmând să decidă care vor intra în Selecția Națională.

 

Conform calendarului pentru desfăşurarea selecţiei, urmează:

 

Marea Finală va avea loc în București, în luna februarie, când vom afla reprezentantul României la Eurovision Song Contest 2019.

 

În premieră, Selecția Națională va avea un juriu național pentru semifinale și unul internațional, pentru finala competiției.

O altă noutate a ediției din acest an este modul în care telespectatorii participă la alegerea reprezentantului României la Eurovision. În fiecare semifinală, juriul național va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii, câte una. În urma jurizării și televotului, cel mult 12 piese vor merge în finală. În ultima fază a Selecției Naționale, reprezentantul României va fi decis de juriul internațional și telespectatori, punctajul acordat de telespectori având ponderea punctajului acordat de un jurat.

 

În calitate de organizator, TVR își rezervă opțiunea de a oferi câte un wild card  în fiecare etapă a Selecției, fără ca exercitarea acestui drept să conducă la diminuarea numărului de piese calificate prin jurizare sau după caz, prin televot.    

 

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie.   

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te